Germania va nominaliza o femeie pentru funcţia de de vicepreşedinte a Băncii centrale
În prezent, Claudia Buch, 47 de ani, este preşedintele Institutului de cercetare economică de la Halle (IWH) şi de asemenea este unul din cei cinci ‘înţelepţi’, un select grup de experţi care consiliază guvernul german în domeniul economic.
Potrivit revistei germane ‘Der Spiegel’, Claudia Buch a fost selectată la propunerea ministrului german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, în pofida faptului că partenerii de coaliţie social democraţi ar fi dorit numirea lui Joachim Nagel, care în prezent este membru în boardul Bundesbank.
Atât Claudia Buch cât şi IWH au refuzat să comenteze. Guvernul german ar urma să facă un anunţ oficial miercuri, după reuniunea de luni a consiliului de miniştrii.
Claudia Buch are un doctorat în economie de la Universitatea din Kiel şi de asemenea este membră a Consiliului European pentru Risc Sistemic (ESRB), un mecanism înfiinţat de BCE pentru identificarea şi monitorizarea riscurilor din sistemul financiar înainte ca aceste riscuri să conducă la crize.
Locul în conducerea Bundesbank a devenit vacant după ce Sabine Lautenschlaeger a fost desemnată să ocupe locul ocupat de Joerg Asmussen în boardul executiv al BCE. Lautenschlaeger a devenit a treia femeie numită în boardul BCE în istoria de 15 ani a băncii, după Sirkka Hamalainen din Finlanda şi Gertrude Tumpel-Gugerell din Austria. De asemenea, Lautenschlaeger va fi singura femeie din consiliul guvernatorilor BCE, care este compus din cei şase membri ai boardului executiv şi cei 18 guvernatori ai băncilor centrale din zona euro.