Germania va reduce la jumătate estimarea de creştere a economiei pentru 2019 (Reuters)

Economica.net
13 04. 2019
germania_675485784930_85100500
Săptămâna viitoare, Executivul de la Berlin ar urma să anunţe o expansiune a economiei de 0,5% anul acesta, faţă de un avans de 1% previzionat în ianuarie.
 
Pentru anul viitor, ministrul Economiei, Peter Altmaier, se aşteaptă la o redresare a creşterii, până la 1,5%, susţin sursele.
 
Şi principalele institute de cercetare economică din Germania şi-au redus la jumătate estimările privind creşterea ce va fi înregistrată de prima economie europeană în acest an şi au avertizat că ritmul de creştere ar putea să încetinească şi mai mult dacă Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană fără un acord.
 
În raportul lor bianual, cele cinci institute economice, Ifo (München), DIW (Berlin), IfW, IWH (Halle) şi RWI (Essen), estimează că în acest an PIB-ul Germaniei va înregistra o creştere de 0,8%, faţă de un avans de 1,9%, cât preconizau până acum.
 
Producţia industrială, ajustată în funcţie de factorii sezonieri şi inflaţie, a înregistrat în februarie un avans 0,7%, după un declin de 0,8% în luna precedentă, a anunţat recent Oficiul Federal de Statistică (Destatis), în timp ce analiştii se aşteptau la o creştere lunară de 0,5%. Industria prelucrătoare a înregistrat un declin de 0,2% în februarie, iar activitatea în construcţii a crescut cu 6,8%.
 
„Avansul în sectorul industrial s-a atenuat, iar tendinţa se menţine, ţinând cont de ritmul slab de creştere a comenzilor şi de climatul de afaceri mai întunecat. În schimb, sectorul construcţiilor înregistrează o perioadă de expansiune, vremea blândă sprijinind evoluţia foarte bună din februarie”, se arată într-un raport al Ministerului Economiei.
 
Dacă încetinirea Germaniei se va înrăutăţi, vor creşte presiunile asupra Băncii Centrale Europene (BCE) pentru a oferi mai multe măsuri în vederea stimulării creşterii economiei zonei euro.
 
Germania a fost mult timp motorul economic al zonei euro, însă, la finele anului trecut, a evitat la limită intrarea în recesiune şi, pe ansamblul anului 2018, a înregistrat cel mai slab ritm de creştere din ultimii cinci ani.
 
Analiştii apreciază că avântul PIB-ului Germaniei încetineşte deoarece exportatorii sunt afectaţi de cererea globală mai slabă, disputele comerciale dintre SUA şi China şi Brexit. Aceste riscuri externe sunt parţial compensate de majorarea cheltuielilor de consum, sprijinite de piaţa solidă a forţei de muncă şi de ratele scăzuteale dobânzilor.