Germania va susține companiile locale cu 22 de miliarde de euro în prima jumătate a lui 2021
Guvernul de la Berlin ia în calcul că efectele crizei pandemiei să vor extinde și anul viitor.
Separat de acest efort financiar, ajutoarele de stat acordate de Germania în luna noiembrie companiilor afectate de lockdown vor ajunge la suma de 14 miliarde de euro. Inițial, Guvernul se aștepta ca suma să fie de doar 10 miliarde de euro.
Experții care consiliază Guvernul de la Berlin estimează că scăderea economică va fi mai puțîn severă decât se prognozase inițial, mulțumită unei evoluții bune din timpul verii. Cu toate acestea, al doilea val al pandemiei face ca perspectivele pentru revenirea economică din 2021 să fie mai sumbre.
Ca parte a noilor măsuri de sprijin luate, companiile pot primi până la 200.000 de euro pe lună pentru acoperirea unor cheltuieli curente, precum chizriile, iar liber-profesioniștii pot accesa până la 5.000 de euro.
Germania are suficientă putere fiscală să-și asume mai multe riscuri și măsuri de stimulare pentru a contracara impactul crizei pandemiei asupra celei mai puternice economii din Europa, a declarat joi ministrul german de Finanțe, Olaf Scholz (foto).
Guvernul german plănuiește să se împrumute cu peste 300 de miliarde de euro în 2020 și in 2021, dar trebuie să analizeze cu atenție care măsuri de susținere economică merită să fie luate, a mai spus Scholz.