Germania: Vânzările Dacia au crescut cu peste 50% în noiembrie

Vânzările de autoturisme noi în Germania au crescut cu 9,4% în noiembrie, la 302.636 unităţi, în timp ce Dacia a raportat un avans de 53,4%, la 5.856 vehicule, arată datele Autorităţii Federale din domeniul Transporturilor (KBA).
Economica.net - mar, 05 dec. 2017, 13:35
Germania: Vânzările Dacia au crescut cu peste 50% în noiembrie

Alte creşteri semnificative s-au înregistrat în rândul brandurilor Peugeot (72%), Mazda (30%), Kia (25%), Citroen (20%) şi Ford (17%). Liderul pieţei, Volkswagen, a raportat un avans de doar 8,2%, în timp ce livrările subsidiarelor sale Seat şi Skoda au urcat cu 26% şi, respectiv, 12%. Performanţe slabe au avut Renault şi Opel – creşteri de 1% şi, respectiv, 2,6%.

Brandurile germane premium Mercedes şi Audi au raportat creşteri ale vânzărilor de 0,6%, şi, respectiv, 12% luna trecută, în timp ce livrările BMW au scăzut cu 1,6%.

Înmatriculările de vehicule echipate cu motor diesel au scăzut cu 17% luna trecută, iar cota lor de piaţă s-a redus la 34%.

În primele 11 luni din acest an, vânzările de autoturisme noi pe cea mai mare piaţă auto din Europa au crescut cu 3%, la 3,2 milioane de unităţi, în timp ce Dacia a raportat un avans de 29,6%, la 57.781 vehicule.

Brandurile Volkswagen şi BMW au raportat un declin al vânzărilor de 4,2% şi, respectiv, 1%, în perioada ianuarie-noiembrie 2017, în timp ce livrările Renault şi Ford au înregistrat un avans de 10,9% şi, respectiv, 2,5%. Mercedes a raportat o expansiune de 6,3% în primele 11 luni din acest an.

Luna trecută, Asociaţia Producătorilor Germani de Automobile (VDA) a revizuit în creştere estimările privind vânzările de automobile pe cea mai mare piaţă auto europeană, datorită economiei solide şi subvenţiilor acordate celor care îşi schimbă maşinile vechi cu motor diesel.

Înmatriculările de vehicule pe piaţa germană ar urma să crească cu 4% anul acesta, la aproximativ 3,50 milioane de unităţi, cel mai ridicat nivel din 2009, a previzionat VDA. Anterior, Asociaţia estima un nivel similar cu cel din 2017, de 3,35 milioane de autovehicule.

Anul trecut, aproximativ 46% din maşinile vândute în Germania au avut un motor diesel, dar cererea este în scădere, pe fondul scandalului emisiilor.

Volkswagen, BMW, Daimler şi Ford au anunţat că vor acorda subvenţii pentru cei care renunţă la vehiculele diesel mai vechi pentru altele care poluează mai puţin.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Unirii A8: Ofertele pentru tronsonul 2 Târgu Frumos – Lețcani se depun până pe 2 iunie 2025
Autostrada Unirii A8: Ofertele pentru tronsonul 2 Târgu Frumos – Lețcani se depun până pe 2 iunie 2025
Constructorii pot depune oferte la contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului 2 Târgu Frumos-Lețcani al Autostrăzii ,,Unirii”-A8 până la data de 2 iunie 2025, informează joi......
Flanco se reîntoarce la strategia post-pandemică. Investește 20 de milioane de lei în expansiune și remodelări și angajează 300 de oameni
Flanco se reîntoarce la strategia post-pandemică. Investește 20 de milioane de lei în expansiune și remodelări și ...
Retailerul electroIT Flanco vrea să deschidă 10 magazine noi pe format de 800-1.000 de mp, până la final de an, și să ...
UE pare a judeca după interes cine defrișează mai mult în lume. Doar Coreea de Nord, Belarus, Myanmar și Rusia, fiind considerate  cu risc ridicat
UE pare a judeca după interes cine defrișează mai mult în lume. Doar Coreea de Nord, Belarus, Myanmar și Rusia, fiind ...
Mărfurile provenite din doar patru țări vor fi supuse celor mai stricte controale în baza legii UE privind combaterea ...
PNRR – Cererea de plată 3 urmează să fie încasată parţial până în data de 10 iunie, anunţă ministrul Boloş
PNRR – Cererea de plată 3 urmează să fie încasată parţial până în data de 10 iunie, anunţă ministrul Boloş
Cererea de plată 3 urmează să fie încasată parţial până în data de 10 iunie, respectiv din 2 miliarde de euro urmează ...