Germania vrea să plafoneze viitorul buget al UE la 1% din Venitul Naţional Brut – Reuters

Germania, cea mai mare economie din Uniunea Europeană, vrea să limiteze viitorul buget al blocului comunitar pentru perioada 2021-2027 la 1% din Venitul Naţional Brut al UE, sub nivelul de 1,11% propus de Comisia Europeană, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Economica.net - lun, 16 sept. 2019, 11:25
Germania vrea să plafoneze viitorul buget al UE la 1% din Venitul Naţional Brut - Reuters

Statele membre UE sunt angrenate într-o bătălie privind bugetul, care ar urma să fie votat anul viitor, iar miniştrii pentru Afaceri Europene se întâlnesc luni la Bruxelles pentru discuta problema.

Surse diplomatice au anunţat că Germania – cel mai mare contributor net la bugetul UE – va prezenta propunerea la reuniunea de luni.

De asemenea, miniştrii pentru Afaceri Europene vor discuta la Bruxelles cum pot condiţiona finanţarea europeană de respectarea valorilor blocului comunitar, inclusiv statul de drept, un plan care ar putea duce la o confruntare între ţările liberale din Europa Occidentală şi fostele state comuniste Polonia şi Ungaria din Est.

Varşovia şi Budapesta – unii dintre cei mai importanţi beneficiari de fonduri europene – sunt acuzate de ţările UE mai bogate că subminează democraţia.

Preşedinţia finlandeză a Consiliului UE speră că liderii statelor din UE vor putea ajunge la reuniunea din octombrie la un proiect de buget pentru perioada 2021 – 2027.

Dar alte ţări cred că va dura mai mult, pe fondul problemelor legate de Brexit şi al modului în care statele vor trebui să-şi majoreze contribuţia la bugetul UE pentru a compensa pierderea finanţării britanice.

Te-ar mai putea interesa și
ONU și-a revizuit planul de ajutor umanitar global, afectat de scăderile de finanțare
ONU și-a revizuit planul de ajutor umanitar global, afectat de scăderile de finanțare
ONU a anunțat luni o revizuire drastică a planului său de ajutor umanitar global pentru acest an, din cauza celor mai grave scăderi de finanțare care au lovit vreodată sectorul umanitar,......
Arsenalele nucleare globale continuă să fie modernizate și deschid calea către o nouă cursă a înarmărilor
Arsenalele nucleare globale continuă să fie modernizate și deschid calea către o nouă cursă a înarmărilor
Principalele state dotate cu arme nucleare au continuat să își modernizeze arsenalele anul trecut, deschizând calea către ...
Ursula von der Leyen cere G7 să evite protecționismul
Ursula von der Leyen cere G7 să evite protecționismul
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut duminică G7 să „evite protecţionismul”, într-o conferinţă ...
Germanii consumă cu prudență și pun bani de o parte pentru vacanțe
Germanii consumă cu prudență și pun bani de o parte pentru vacanțe
Unii economisesc pentru a-și cumpăra o casă sau o mașină, alții pun bani deoparte pentru pensie sau pentru a achiziționa ...