Germanii de la Axel Springer au cumpărat site-ul american de știri Politico

Grupul media german Axel Springer, editorul tabloidului Bild, a anunţat joi achiziţionarea site-ului de ştiri american Politico, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - joi, 26 aug. 2021, 21:09
Germanii de la Axel Springer au cumpărat site-ul american de știri Politico

Grupul german, care a cumpărat în cadrul aceleiaşi achiziţii şi site-ul de informaţii din lumea tehnologiei Protocol, nu a menţionat suma oferită fondatorului şi directorului Politico, Robert Allbritton.

Publicaţia economică germană Handelsblatt menţionează o sumă de ”cel puţin 630 de milioane de euro” pentru această investiţie descrisă drept ”cea mai mare” din istoria grupului german.

Axel Springer, care în ultimii ani a investit în digitalizare, deţinea deja în părţi egale cu acţionari americani Politico Europe, dedicat articolelor despre Uniunea Europeană.

Grupul german va deţine de acum înainte în totalitate Politico Europe.

Site-ul Politico – fondat în 2007 şi care are o echipă de circa 500 de jurnalişti – şi Axel Springer ”au în comun angajamentul în favoarea jurnalismului independent şi al informării imparţiale şi nepărtinitoare. Acest lucru va constitui baza unei dezvoltări accelerate şi a reuşitei noastre viitoare împreună”, a precizat directorul general al Axel Springer, Mathias Dopfner, într-un comunicat.

”În decursul ultimilor ani am reuşit să facem ceea ce numeroşi concurenţi nu au reuşit: să construim o publicaţie jurnalistică remarcabilă şi rentabilă în orice moment”, a mai spus fondatorul Politico în acelaşi comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Trump vrea să le ceară statelor NATO să aloce 5% din PIB pentru înarmare
Trump vrea să le ceară statelor NATO să aloce 5% din PIB pentru înarmare
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat marţi că ţările NATO trebuie să-şi crească bugetele pentru apărare la 5% din PIB-ul lor, după ce afirmase în mai multe rânduri că......
Lucrările la sectorul bulgăresc al Podului Giurgiu-Ruse vor începe pe 8 ianuarie – BTA
Lucrările la sectorul bulgăresc al Podului Giurgiu-Ruse vor începe pe 8 ianuarie – BTA
Lucrările de reparaţii pe sectorul bulgăresc al podului peste Dunăre, lângă Ruse, se vor relua miercuri, 8 ianuarie, ...
Trump refuză să excludă ideea de a recurge la acțiuni militare pentru a anexa Groenlanda și Canalul Panama
Trump refuză să excludă ideea de a recurge la acțiuni militare pentru a anexa Groenlanda și Canalul Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a refuzat marţi să excludă ideea de a recurge la forţă pentru anexarea Canalului ...
Sud-africanul Saood Variawa a cîștigat etapa a treia din Raliul Dakar la clasa auto
Sud-africanul Saood Variawa a cîștigat etapa a treia din Raliul Dakar la clasa auto
Pilotul sud-african Saood Variawa (Toyota Gazoo) a câştigat, marţi, cea de-a 3-a etapă a Raliului Dakar 2025, la clasa ...