Gerul nu cedează: Temperaturile rămân în weekend foarte scăzute VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Gerul din toată partea de răsărit a Europei nu cedează, aşa că şi vineri vremea ne va chinui cu temperaturi mult sub limita gerului chiar şi în plină zi.
Economica.net - joi, 09 feb. 2012, 16:54

Maximele vor fi între minus 17 şi minus 7 grade, dar în zori valorile vor fi greu de îndurat. Din fericire, vântul nu depăşeşte viteze moderate. Iese soarele ca şi joi şi abia pe înserat se adună nori peste sud-vest unde, atenţie, vin din nou ninsori, izolat însă. Ceaţa reintră în peisajul meteo al dimineţilor, alături de depunerea de chiciură.

În Capitală, vineri, pe cât de însorită va fi vremea, pe atât de geroasă se anunţă. Amiaza, în ciuda aspectului senin, numără cel mult minus 11, minus 10 grade.

Pe crestele carpatine dimineaţa aduce un suflu îngheţat. Dar peste zi, soarele se ridică nestingherit de prea mulţi nori. Până la amiază însă, mercurul din termometre nu va reuşi însă să lupte cu aerul polar. Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Meridionali încep să adune nori pe înserat şi începe din nou să fulguiască. Vântul însă nu trece de moderat, aşa că termic valorile vor fi resimţite în general la valoarea lor reală.

Dacă aveţi planuri de plecat la munte în weekendul acesta, luaţi în calcul o vreme asemănătoare cu cea de vineri. Ger mai ales dimineaţa, nori peste Munţii Banatului şi Carpaţii Meridionali şi cei de Curbură, unde va ninge. În restul masivelor montane, norii sunt doar în trecere, ninsorile sunt mai puţine dar vântul prinde putere pe platouri.

Dimineţile încep cu ceaţă pe văi şi în depresiuni, iar chiciura face şi ea parte din paleta de fenomene de la altitudine. Cu alte cuvinte, un weekend doar pentru temerari!

Vremea e geroasă vineri, mai ales dimineață, dar gerul e mai pătrunzător în sudul și în estul țării. Cerul variabil se înnorează spre seară în sud-vest unde ajung și câteva ninsori slabe iar maximele sunt cu mult mai scăzute chiar și decât minimele acestei perioade.

În Transilvania, ziua va începe cu gerul cu care suntem deja obișnuiți, iar pe parcursul zilei, chiar dacă soarele se arată printre nori pentru scurt timp, vremea va fi foarte rece cu maxime de la minus 9 grade în depresiuhni până la minus 6 grade în centrul și sud-estul regiunii.

Gerul matinal din nord-vest se mai înmoaie până la orele amiezei, chiar dacă, pe cer, norii lasă doar câteva raze de soare să se strecoare printre ei. Maximele prognozate de către meteorologi sunt încă foarte scăzute pentru data din calendar: minus 7 grade în Baia Mare și un grad mai puțin la Oradea.

În sudul Crisanei și în Banat vremea e la fel de rece. Cerul, mai mult noros, împiedică mercurul din termometre să treacă de minus 7… minus 8 grade. Sprea seară norii sunt mai groși și pot aduce câteva ninsori slabe în sudul Banatului.

În Oltenia, gerul mai aprig din primele ore face că la amiază maximele să rămână sub minus 10 grade în zonele joase. Minus 12 grade vor fi la Craiova și doar în zonele deluroase vor fi valori ușor peste pragul gerului. Înnorări mai accentuate așteptăm în vestul regiunii spre seară unde cresc șansele pentru câteva ninsori slabe.

În Muntenia, iarnă grea este încă la ea acasă, cu ger pătrunzător în primele ore ale zilei dar și cu maxime sub pragul gerului în zonele joase unde aerul polar e mai greu de încălzit de către razele soarelui . La amiază vor fi minus 8 grade la Pitești, minus 10 în Buzău și doar minus 11 grade la Alexandria.

În sud-est sunt destul de mulți nori, iar soarele este destul de timid. Așa că, amiază vine cu maxime mult mai mici decât cele normale: minus 13 grade la Călărași, un grad mai mult la Tulcea și minus 8 la Constanța, cu toată influența moderatoare a mării, înghețată și ea la țărm.

Sâmbătă, gerul pătrunzător se manifestă îndeosebi dimineață, în estul sudul și centrul țării, pentru că temperaturile pornesc în zori de la valori în general între minus 27 și minus 17 grade, așa că, la amiază nu ne putem aștepta decât la valori cuprinse în general între minus 18 și minus 8 grade în regiunile aflate la exteriorul arcului carpatic și între minus 15 și minus 5 în celelalte regiuni. Cerul va fi mai mult noros în jumătatea sudică dar, spre nord, norii se mai răresc. Ninsorile se extind și cuprind Banatul și Oltenia, apoi local ajung și în Muntenia. Ceva mai târziu, ninge pe arii mai restrânse în Crișana și în Transilvania, timp în care, vântul suflă mai alert în sud și în sud-vest.

Ziua începe cu ger în capitală. Mai mult, norii se tot adună și spre seară cresc șansele să ningă iar vântul e ceva mai insistent. Gerul nu cedează până la amiază și maximă e cu mult sub cele care ar trebui să fie noapte în această perioadă, adică în jur de minus 14… minus 15 grade.

Duminică vremea rămâne geroasă, deși temperaturile dau semn că ar crește puțin și vorbim despre maxime prognozate de către meteorologi, cuprinse în general între minus 14 și minus 4 grade, ușor mai mici, doar în nordul Moldovei. Cerul este acoperit de nori în aproape toată țara. Ninge pe arii extinse în jumătatea sudică a țării și doar local în celelalte regiuni, mai ales după amiază. Dimineață ceată cu depunere de chiciură e din nou prezența pe arii restrânse iar vântul suflă cu viteze mai mari în sud și în sud-est.

În ultima zi a săptămânii, în capitală dimineața e tot geroasă, dar până la amiază mercurul din termometre crește mai mult decât în ziua precedentă și maximă va fi în jur de minus 9 grade. Cerul este încărcat de nori și ninge temporar, așa că, vorbim despre o zi de iarnă autentică.

Te-ar mai putea interesa și
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde de lei, adică aproape 33 de miliarde de euro, potrivit notei de fundamentare......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu va fi însoțită de măsuri compensatorii
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu ...
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) lansează un apel urgent către Guvernul României în ceea ce priveşte ...