GFR depune vineri oferte pentru preluarea companiilor feroviare de marfă din Bulgaria şi Croaţia
„Depunem vineri oferta pentru privatizarea operatorului naţional feroviar din Bulgaria şi în aceeaşi zi în Croaţia. Este vorba despre companii cu o cifră de afaceri de 90 milioane euro, respectiv 160 milioane euro, fiecare cu câte 5.000 de angajaţi şi cu o flotă de 5.000 de vagoane şi 140 de locomotive în Bulgaria şi 5.900 de vagoane şi 180 de locomotive în Croaţia. Dacă reuşim să câştigăm şi acolo, vom fi operatorul feroviar care acoperă aproape toată Europa de Sud-Est, după ce deja am legat Marea Nordului de Marea Neagră şi de Adriatica şi avem acord de colaborare la graniţa (transfer mărfuri) cu Turcia, deci trimitem mai departe spre Asia”, a spus Stoica.
GFR este singurul investitor rămas în cursă pentru privatizarea CFR Marfă, retragerea asocierii Transferoviar Grup – Donau Finanz şi companiei americane OmniTRAX.
Licitaţia pentru vânzarea a 51% din acţiunile companiei porneşte de la 180 milioane de euro. Termenul pentru depunerea ofertelor de cumpărare a expirat miercuri, la ora 12:00, câştigătorul urmând să fie desemnat joi.
„Dacă vom fi declaraţi câştigători şi în România, vom putea proiecta capacitatea ţării noastre de a fi hub regional pentru transportul de mărfuri între Europa şi Asia, ceea ce ar fi o etapă cheie în relansarea economiei româneşti, o poziţie care ar putea aduce înapoi investiţiile străine, venituri la buget şi crea un număr mare de locuri de muncă”, a afirmat omul de afaceri.
Compania, parte a grupului Grampet, a anunţat recent că a accesat o linie de credit de la Eximbank, în valoare de 54 de milioane de euro, fonduri care vor fi folosite pentru investiţiile pe care le va efectua în cadrul privatizărilor în care este implicată în Bulgaria şi Croaţia.
GFR a anunţat în februarie că a îndeplinit cerinţele de calificare şi a intrat pe lista scurtă pentru privatizarea companiei BDZ Cargo din Bulgaria. Totodată, GFR este unul dintre investitorii invitaţi să depună oferte pentru preluarea HZ Cargo, companie feroviară deţinută de statul croat.
Grupul Grampet este cel mai mare jucător privat din sectorul transportului feroviar din România şi unul dintre principalii competitori la nivelul Europei Centale şi de Sud-Est, asigurând servicii de transport şi logistică în mai multe ţări europene.