Gheorghe Piperea: Peste 850.000 de persoane fizice sunt în stare de faliment personal
‘În altă ordine de idei, presupunând că se întinde pe mai mult de doi ani, chiar dacă se pune în vânzare casa, îi este permis să stea acolo până reuşeşte să îşi găsească o altă casă, eventual cu chirie, astfel încât să nu fie aruncat în stradă. De asemenea, se poate derula o reorganizare judiciară ca la firme, care presupune sau nu tăieri de datorii, dar presupune şi o disciplină fiscală, un control, o monitorizare şi o reinserţie socială şi economică’, a spus Gheorghe Piperea.
Acesta a precizat că proiectul Legii falimentului personal pe care l-a elaborat se află în analiză la Camera Deputaţilor.
Totodată, avocatul Piperea a afirmat că nu înţelege motivul pentru care FMI sau Comisia Europenă se opun acestei legi din moment ce aceasta se aplică în alte ţări.
Ziarul Bursa, în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă (INPPI), organizează, joi, conferinţa ‘Codul insolvenţei’.
Temele discutate în cadrul conferinţei vizează propunerile legislative pentru noul Cod, stadiul lucrărilor în Parlament ale noului Cod al Insolvenţei, transformarea creanţelor în acţiuni – o soluţie pentru reorganizare, cine pierde şi cine câştigă/creanţe garantate-creanţe chirografare, finanţarea companiilor în insolvenţă, restructurarea companiilor – soluţie de redresare a economiei precum şi implicaţiile insolvenţei asupra mediului de afaceri.