Gheorghiţă: Au fost operaţionalizate 12 cabinete de vaccinare cu Moderna. Din 13 aprilie – încă 144 de cabinete pentru Pfizer

06 04. 2021
vaccine_53622600

„De astăzi, din 6 aprilie, au fost operaţionalizate 12 cabinete noi de vaccinare cu vaccin de la compania Moderna, aşa încât în momentul de faţă vorbim de aproximativ 86 de centre de vaccinare cu Moderna, care cumulează un total de 103 fluxuri de vaccinare. De asemenea, din data de 13 aprilie vor fi operaţionalizate încă 144 de cabinete noi de vaccinare unde se va aloca vaccin de la compania Pfizer, iar din data de 20 aprilie vor fi deschise încă 41 de cabinete noi de vaccinare, unde se va aloca de asemenea vaccin de la compania Pfizer „, a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Şeful CNCAV a precizat că începând de miercuri, 7 aprilie, va creşte capacitatea de vaccinare pe fiecare flux de la 60 la 90 de persoane în toate centrele de vaccinare unde se distribuie vaccin de la compania Moderna, respectiv de la AstraZeneca, iar în centrele de vaccinare unde se distribuie vaccin de la compania Pfizer numărul de persoane alocate pe flux creşte la 72.

„Nu am optat pentru creşterea la 90 de persoane, deoarece ne-am dorit ca în decursul lunii aprilie să putem deschide toate centrele cu Pfizer care au fost pregătite la nivel naţional. Dacă optam pentru creşterea numărului la 90 de persoane pe fluxul în centrele cu Pfizer, nu mai puteam deschide restul de centre. Şi, în acest fel, ne dorim să operaţionalizăm toate centrele pregătite pentru vaccinul de la Pfizer, chiar dacă temporar vom aloca un număr mai mic de doze 72 de de persoane per flux, comparativ cu celelalte centre care vor avea un maxim de 90 de persoane pe flux. În momentul în care vom avea un număr suplimentar de doze alocate de Pfizer pentru România, cu siguranţă vom creşte această capacitate la maxim”, a explicat Gheorghiţă.