Gheorghiţă: Este foarte probabil ca în luna septembrie să avem o decizie privind doza trei de vaccin

Şeful CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că este foarte probabil ca în luna septembrie să existe o decizie privind administrarea unei a treia doze de vaccin anti-COVID la persoanele cu risc ridicat de expunere, cum ar fi personalul medical, şi la cele aflate în evidenţă cu boli cronice, cele cu vârsta de peste 65 de ani.
AGERPRES - mar, 27 iul. 2021, 15:36
Gheorghiţă: Este foarte probabil ca în luna septembrie să avem o decizie privind doza trei de vaccin

„Există discuţii în momentul de faţă legat de administrarea rapelului sau, cum este cunoscut, cea de-a treia doză, deşi în mod corect vorbim de rapel şi nu de doza trei, la persoanele care fie au un risc crescut de expunere – şi aici vorbim de pildă de categoria personalului medical şi personalul social, şi persoanele care se află în evidenţă cu boli cronice, respectiv persoanele cu vârsta de peste 65 de ani. Este foarte probabil ca din luna septembrie să avem această decizie de a administra doza trei sau rapelul. Practic, ar veni la 8 luni de la debutul campaniei de vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiţă într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a adăugat că este foarte probabil ca autorităţile să ia în considerare „istoricul de trecere prin boală”.

„O persoană care are istoric de trecere prin boală şi a fost vaccinată cu două doze nu mai are neapărat indicaţie de a face rapelul cu cea de a treia doză de vaccin, având în vedere că trecerea prin boală este un element important de activare a răspunsului imun”, a arătat Gheorghiţă.

Şeful CNCAV a precizat că, până la o decizie în plan naţional cu privire la doza a treia de vaccin, se aşteaptă „autorizarea de către Agenţia Europeană a Medicamentului a acestei scheme de vaccinare”.

„Ne interesează, în mod deosebit, datele de siguranţă şi datele de imunogenitate”, a explicat medicul militar.

Te-ar mai putea interesa și
Curtea de Apel din Paris se pronunță asupra unui mandat de arestare emis de București pentru Prințul Paul de România, condamnat la închisoare pentru trafic de influență
Curtea de Apel din Paris se pronunță asupra unui mandat de arestare emis de București pentru Prințul Paul de România, ...
Curtea de Apel din Paris se pronunță miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de București pe numele Prințului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru......
Apple a contestat, luni, amenda de 500 de milioane euro pentru încălcarea unor reguli istorice menită să limiteze puterea Big Tech
Apple a contestat, luni, amenda de 500 de milioane euro pentru încălcarea unor reguli istorice menită să limiteze puterea ...
Apple a contestat luni autoritățile de reglementare din UE la a doua cea mai înaltă instanță din Europa, după ce au ...
Băncile din toată lumea investesc sute de miliarde de dolari în termocentrale pe cărbune
Băncile din toată lumea investesc sute de miliarde de dolari în termocentrale pe cărbune
Băncile din întreaga lume au direcţionat peste 385 de miliarde de dolari în termocentrale pe cărbune în ultimii trei ...
Din 1 august un litru de carburant ar putea costa 7,8 lei
Din 1 august un litru de carburant ar putea costa 7,8 lei
Benzina și motorina se vor scumpi semnificativ de la 1 august, când vor crește atât accizele la carburanți, cât și ...