Gheţea, ARB: Băncile de pe piaţa românească nu au fost ajutate de statul român

România are un sistem bancar sigur, iar băncile nu au fost niciodată ajutate de stat, cu orice fel de ajutor, a declarat, joi, Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), cu ocazia celei de-a treia ediţii a SWIFT Business Forum România.
Economica.net - J, 11 oct. 2012, 12:37
Gheţea, ARB: Băncile de pe piaţa românească nu au fost ajutate de statul român

„Celebrăm astăzi 20 de ani de SWIFT în România. Suntem una dintre ultimele ţări europene care au intrat în sistemul SWIFT. După noi a fost Albania. Înainte ’89 România a fost o ţară izolată şi era o oarecare problemă să promovezi o astfel de idee. Presa ne-a acordat suportul pentru acest eveniment. România are un foarte sigur sistem bancar, compus în principal din subsidiare ale unor foarte cunoscute bănci europene, precum Erste, Societe Generale sau Raiffeisen. Avem şi bănci greceşti, precum Alpha, Piraeus şi multe altele”, a spus Gheţea.

Potrivit acestuia, 87% din sistemul bancar din România este compus din grupuri bancare europene, scrie Agerpres.

„Printre acestea sunt şi bănci româneşti, iar dintre acestea aş menţiona CEC Bank, Banca Transilvania, Carpatica. Împreună formează un sistem foarte bun, supervizat foarte bine de Banca Centrală. Băncile nu au fost niciodată ajutate de statul român, cu bani noi sau orice altfel de ajutor”, a mai spus Gheţea.

Asociaţia Română a Băncilor şi SWIFT organizează cea de-a treia ediţie a SWIFT Business Forum România, ce marchează aniversarea a douăzeci de ani de la conectarea la SWIFT a primelor bănci din România şi evoluţia sistemului bancar românesc în această perioadă de timp.

Principalele teme de discuţie ale evenimentului din acest an sunt impactul noilor reglementări asupra sistemului financiar-bancar şi proiectele comunităţii financiar-bancare din România în domeniul plăţilor şi al tranzacţiilor cu instrumente financiare în contextul iniţiativelor europene. Noutăţi privind serviciile şi soluţiile SWIFT şi ale partenerilor săi vor fi prezentate în cadrul unor sesiuni paralele interactive, iar sesiunea finală a Forumului va fi dedicată inovaţiei şi colaborării în industria financiar – bancară.

Te-ar mai putea interesa și
Rețeaua de Magazine DIANA a ajuns la 90 de unități. Cel mai nou magazin a fost deschis astăzi la Bâlteni, în județul Gorj
Rețeaua de Magazine DIANA a ajuns la 90 de unități. Cel mai nou magazin a fost deschis astăzi la Bâlteni, în județul ...
Rețeaua de Magazine DIANA își continuă extinderea, marcând astăzi deschiderea celui de-al 90-lea magazin, situat în satul Bâlteni, comuna Bâlteni, județul Gorj, pe Strada Dincă Schileru,......
ANAT protestează vehement cu privire la intenția Guvernului de a tăia o parte din voucherele de vacanță. ”Nu vrem vouchere de vacanță pe post de praf în ochi”
ANAT protestează vehement cu privire la intenția Guvernului de a tăia o parte din voucherele de vacanță. ”Nu vrem ...
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) își exprimă dezaprobarea fermă față de forma în care Guvernul ...
Românii care vor plăti mai puțin la factura de energie electrică, de la 1 iulie. Anunț al oficialilor
Românii care vor plăti mai puțin la factura de energie electrică, de la 1 iulie. Anunț al oficialilor
Aproximativ 1,45 milioane locuri de consum, 17% din total, au un consum mediu lunar mai mare de 255 kWh, unde preţul final ...
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul avertizează că o creștere bruscă a accizelor la tutun va duce la explozia contrabandei, care deja e la un nivel alarmant
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul avertizează că o creștere bruscă a accizelor la tutun va duce ...
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul (ACTIV) atrage atenția asupra creșterii alarmante a comerțului ...