Gheţea: Vânzarea subsidiarelor greceşti din România nu ar avea influenţă asupra sistemului bancar
„Nu văd niciun impact, e vorba de schimbarea unor acţionari prin vânzarea unor subsidiare. Nu cred că va avea vreo influenţă şi nicidecum o influenţă negativă”, a declarat luni Gheţea, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări.
Reprezentaţii creditorilor externi ai Greciei cer băncilor comerciale elene să-şi vândă subsidiarele şi băncile afiliate din Europa de Sud-Est, precum şi activităţile nebancare de pe piaţa elenă, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de publicaţia elenă Kathimerini.
În România sunt prezente mai multe bănci elene. Astfel, National Bank of Greece deţine Banca Românească, Eurobank controlează Bancpost, în timp ce Piraeus Bank şi Alpha Bank au operaţiuni sub brand propriu.
Troica, formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi FMI, vrea vânzarea imediată a activităţilor nebancare, în baza unui calendar precis, şi exercită presiuni pentru vânzarea subsidiarelor din Balcani, relatează Kathimerini.
„Trebuie să ştim că orice schimbare de acţionari care implică mai mult de 10% din acţiuni trece pe la Banca Naţională. Şi au fost situaţii în care Banca Naţională a spus ăsta nu, ăsta nu, deci poate refuza acţionarii care nu i se par potriviţi”, a mai spus Gheţea.