Ghibu, Atanasiu, Nicolai, printre numele vehiculate la şefia Transporturilor. Liberalii decid duminică

Actualul secretar de stat din Ministerul Transporturilor Cristian Ghibu este văzut de mai mulţi liberali ca potenţial candidat pentru acest portofoliu, numele său fiind vehiculat însă alături de cele ale lui Teodor Atanasiu şi al Noricăi Nicolai, decizia urmând a fi luată duminică de BPN al PNL.
Economica.net - mar, 20 aug. 2013, 10:04
Ghibu, Atanasiu, Nicolai, printre numele vehiculate la şefia Transporturilor. Liberalii decid duminică

Surse din PNL au precizat, marţi, pentru MEDIAFAX, că actualul secretar de stat din Ministerul Transporturilor Cristian Ghibu, care a fost nominalizat de PNL pentru a ocupa funcţia de secretar de stat şi care a fost numit de premierul Victor Ponta pentru a se ocupa de conducerea ministerului în timpul interimatului asigurat de el ar putea fi potenţialul candidat pentru acest portofoliu.

Pe de altă parte, printre numele vehiculate pentru această nominalizare se numără şi cele ale lui Teodor Atanasiu, fost ministru al Apărării, Norica Nicolai, europarlamentar, Cristian Buican, secretar al Camerei Deputaţilor şi preşedinte al PNL Vâlcea sau senatorul Marius Nicoară.

Sursele citate au precizat că Atanasiu, Nicoară şi Buican reprezintă propuneri avansate de organizaţiile locale.

Decizia privind nominalizarea PNL la conducerea Ministerului Transporturilor urmează să fie luată, potrivit surselor citate, duminică, începând cu ora 11.00, când, la Palatul Parlamentului, va avea loc reuniunea conducerii liberale.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Ovidiu Silaghi şi-a retras candidatura pentru funcţia de ministru al Transporturilor, el menţionând că, până la expirarea mandatului interimar pe care îl asigură, PNL va face o altă propunere, care va fi prezentată preşedintelui Traian Băsescu.

„Am luat act, am vorbit cu domnul Silaghi, aşa cum ştiţi şi-a retras candidatura pentru funcţia de ministru. Urmează ca până la expirarea mandatului meu de ministru interimar, adică, după calculele noastre – luni, 26 – PNL să facă o altă propunere pe care să o înaintez preşedintelui”, a spus Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută, la sediul USL, alături de vicepremierul liberal Daniel Chiţoiu.

„PNL se va reuni până la data menţionată de domnul premier şi BPN va nominaliza altă persoană”, a spus, la rândul său, Chiţoiu.

Acesta a precizat că speră ca BPN al PNL să fie convocat până duminică sau luni pentru a se pronunţa asupra unei alte nominalizări la Ministerul Transporturilor.

Chiţoiu a adăugat că sunt mai multe propuneri din PNL pentru funcţia respectivă, fiind vorba de persoane care au mai îndeplinit funcţii administrative sau parlamentari.

Şeful DNA a cerut, luni, procurorului general să sesizeze Camera Deputaţilor cu o cerere de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă, faptă din perioada în care a fost ministru al Transporturilor şi prin care l-ar fi favorizat pe Nelu Iordache.

Ulterior, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a solicitat Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de Ovidiu Silaghi.

Deputatul PNL Ovidiu Silaghi declară, într-un comunicat de luni, că este nevinovat deoarece nu a cerut şi nu a primit niciodată foloase necuvenite de la omul de afaceri Nelu Iordache şi nu a influenţat şi nu a intervenit în niciun fel în privinţa executării sau ne-executării plăţilor din contractul Arad-Nădlac.

El precizează că şi-a retras candidatura pentru funcţia de ministru şi va cere PNL să facă o nouă nominalizare pentru a nu prelungi situaţia de interimat de la minister şi pentru a nu aduce prejudicii de imagine partidului şi Guvernului.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul ETF BET Patria – Tradeville depășește 500 de milioane de lei în active totale și 28.000 de investitori
Fondul ETF BET Patria – Tradeville depășește 500 de milioane de lei în active totale și 28.000 de investitori
Valoarea activelor fondului ETF BET Patria – Tradeville, administrat de SAI Patria Asset Management SA, companie membră a Grupului Patria Bank, a depășit 500 de milioane de lei. Acesta este în......
Bogdan Ivan a anunțat ce sumă s-a strâns în contul Ministerului Energiei din donațiile făcute din salarii de către managerii companiilor de stat. Unde se vor duce banii
Bogdan Ivan a anunțat ce sumă s-a strâns în contul Ministerului Energiei din donațiile făcute din salarii de către ...
Conducerile Nuclearelectrica, Hidroelectrica şi Romgaz au fost de acord să renunţe la o parte din salariu şi să doneze ...
Modernizarea reactorului 1 a centralei de la Cernavodă a obținut acordul de mediu
Modernizarea reactorului 1 a centralei de la Cernavodă a obținut acordul de mediu
Două proiecte esenţiale pentru viitorul energetic al României, modernizarea reactorului 1 de la Cernavodă şi extinderea ...
Trump acordă Rusiei un termen de grație de 50 de zile pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Cu ce amenință președintele american
Trump acordă Rusiei un termen de grație de 50 de zile pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Cu ce amenință președintele ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este "dezamăgit" de omologul său rus Vladimir Putin, ...