Ghidul solicitantului pentru măsura 121 este disponibil pe site-ul APDRP

Economica.net
16 04. 2014
agricultura_468889__94601200

Documentul cuprinde şi componenta de finanţare a fermelor de familie.

Potrivit sursei citate, această primă sesiune se va desfăşura după criteriile aferente Pogramului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013, dar finanţarea va fi asigurată din fondurile alocate perioadei de programare 2014 – 2020, prin aplicarea Regulamentului de tranziţie. Mai mult, în data de 15 aprilie 2014, Parlamentul României a adoptat modificarea Ordonanţei de Urgenţă 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile, ceea ce va permite încheierea de contracte de finanţare care vor fi plătite cu fonduri aferente perioadei 2014 – 2020.

‘Prin deschiderea acestei sesiuni vom începe efectiv să cheltuim din fondurile alocate României între 2014 şi 2020. Este un start bun şi suntem determinaţi să oferim cât mai curând şi mai multe oportunităţi reale de finanţare pentru mediul rural românesc şi să venim în întâmpinarea nevoilor acestuia. De asemenea, includerea fermelor de familie şi prioritizarea lor arată că avem o strategie reală pentru acestea şi că încercăm să întărim şi să susţinem acest tip de fermă deosebit de important pentru economia agrara a României’, a declarat ministrul agriculturii, Daniel Constantin.

Măsură 121 are alocată o sumă de 150 de milioane de euro.

România a trimis UE primul draft al noului PNDR în jurul datei de 15 martie, iar negocierile directe vor demara spre sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie.

PNDR 2014-2020 este instrumentul prin care se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investiţiile private şi publice care vor asigura dezvoltarea satelor din România. Alocarea totală pentru perioada 2014 – 2020 este de 8,015 miliarde de euro pentru 14 măsuri.