Ghinea: Sistemul informatic pentru fonduri europene MySMIS va avea 5 module funcţionale până în luna octombrie

Sistemul informatic pentru fonduri europene, MySMIS, va avea cinci module funcţionale până în luna octombrie, a declarat, luni, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, după audierea sa în Comisia pentru afaceri europene.
Economica.net - lun, 27 iun. 2016, 15:08
Ghinea: Sistemul informatic pentru fonduri europene MySMIS va avea 5 module funcţionale până în luna octombrie

‘MySMIS se dezvoltă cu resurse interne ale Ministerului Fondurilor Europene şi cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. L-am găsit întârziat, a fost aprobat un calendar de realizare a acestui sistem IT. Am convenit împreună cu Comisia Europeană un calendar care presupune ca până în octombrie să avem 5 module funcţionale în acest sistem, adică să ajungem până la implementare, ceea ce de fapt contează pentru beneficiari, să putem primi proiecte, ceea ce putem face acum, să facem evaluarea, contractarea, achiziţii publice, totul online. Miza acestui sistem este aceea că banii pot fi uşor urmăriţi încă de la început. Noul sistem informatic va putea să sesizeze fraude înainte să se întâmple’, a spus Ghinea.

El a precizat că restul de trei module vor fi gata în primăvara anului viitor.

‘Celelalte module vor fi gata foarte probabil în primăvara viitoare. Nu înseamnă că nu se lucrează la ele. Sunt oameni care lucrează în paralel la fiecare modul’, a afirmat şeful Ministerului Fondurilor Europene.

Cristian Ghinea a fost chemat luni la audieri în Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, pentru a da explicaţii cu privire la gradul redus de absorbţie a fondurilor europene şi pentru a prezenta măsurile care vor fi luate de MFE în ceea ce priveşte Planul Juncker.

‘Mă aştept ca domnul ministru să explice de ce gradul de absorbţie a fondurilor europene pe anul 2016 este zero. Mă aştept, în egală măsură, ca ministrul să ofere răspunsuri cât mai exacte cu privire la strategia proprie pentru stimularea unei mai bune absorbţii a banilor europeni şi pentru urmărirea alocărilor pe axele de finanţare, precum şi cu privire la viziunea asupra rolului MFE în identificarea pe parcurs a nevoilor reale din domeniile programelor operaţionale, mai ales modalitatea în care se va asigura adaptarea acestora la solicitările beneficiarilor. De asemenea, comisia noastră va readuce în discuţie măsurile vizate de MFE în ceea ce priveşte Planul Juncker, în condiţiile în care este o prioritate ca proiectele cu care vine România în cadrul Planului Juncker să fie foarte bine ţintite pentru a creşte şansele lor de finanţare’, a declarat Ana Birchall, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor.

Luni, la audieri, Cristian Ghinea şi Ana Birchall (deputat PSD) au avut discuţii în contradictoriu pe tema absorbţiei pe cadrul financiar 2014-2020.

Ministrul a calificat drept ‘prematură’ declaraţia deputatului PSD, potrivit căreia gradul de absorbţie al fondurilor europene în 2016 este zero.

‘Eu am fost elegant când am spus că este o declaraţie prematură, că nu am vrut să spun că este o minciună. 57 milioane euro sunt banii intraţi pentru 2014-2020. Deci este mai mult decât zero. A doua declaraţie prematură a fost în legătură cu Planul Juncker. Acest Guvern are 5 proiecte trecute de faza preliminară a CE, deci cu 5 mai multe decât Guvernul Ponta. Nu MFE este ministerul însărcinat cu contactul pe Planul Juncker şi mă aşteptam să ştiţi acest lucru’, a spus Ghinea.

În replică, Birchall a afirmat că acesta insistă în dezinformare.

‘Văd că insistaţi în dezinformare (…) Beneficiarii stau din Decembrie 2015 cu contracte semnate şi proiectele au fost depuse şi evaluate de anul trecut. Până la momentul la care noi vorbim fondurile europene atrase pe 2016 se reduc la zero şi avem risc de a avea zero şi pe tot anul 2016. Banii de care vorbiţi dumneavoastră sunt alocaţi în avans’, a spus deputatul.

În context, ministrul de resort a precizat că a pus la dispoziţia Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor scrisoarea prin care CE informează Parlamentul European că în exerciţiul financiar 2014-2020 au fost trimişi către România 57 milioane de euro.

‘Este mai mult de 0%. Nu aveţi nicio legătură cu aritmetica, îmi pare rău să vă spun’, a arătat Ghinea, precizând că suma a fost alocată pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Audierea ministrului s-a terminat înainte ca acesta să răspundă la toate întrebările membrilor comisiei.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană ar putea propune un ajutor care să țină industria auto „ferm ancorată în Europa”
Comisia Europeană ar putea propune un ajutor care să țină industria auto „ferm ancorată în Europa”
Pe fondul crizei profunde în care se află industria auto din Europa, mai mulți oficiali, inclusiv președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen, vor începerea unor discuții pe tema......
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
O reducere a bonusurilor managerilor de la Volkswagen va duce la o reducere a salariilor cu 10% în următorii doi ani, a ...
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Senatul şi Camera Deputaţilor, îşi aleg, luni dimineaţă, preşedinţii, după ce, la finalul săptămânii trecute, ...
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Senatorul Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcţia de ministru al Finanţelor în viitorul Guvern, anunţă că va deţine ...