Giganţii financiari ai lumii, speriaţi de cutremurele din Vrancea. Se scumpesc asigurările de locuinţă

14 04. 2014
un_cutremur_puternic_asteptat_in_romania_in_2014_105266_1_29198000

Frecvenţa risicată a inundaţiilor şi, mai ales, perspectiva din ce în ce mai apropiată a unui cutremur de amploare se vor traduce în preţuri mai mari pentru asigurările de locuinţă, produse obligatorii prin lege.

Situaţia în piaţă este atât de tensionată încât se pune chiar problema unei creşteri de preţ pentru asigurările emise de către PAID, aşa numitele poliţe obligatorii de asigurare împotriva calamităţilor, al căror preţ a fost fixat prin lege la 20 de euro pentru locuinţele din materiale moderne de construcţie şi 10 euro pentru cele din chirpici.

În fapt, PAID a realizat încă de anul trecut, împreună cu mai mulţi specialişti şi beneficiind de consultanţa AON Benfield, un studiu ale cărui concluzii duceau spre nevoia de majorare a preţului. Respectivul studiu a fost subiect de discuţie în CSA şi, ulterior, în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară(ASF) care are şi puterea de decizie în acest sens.

AON Benfield este o companie de consultanţă în asigurări, cu venituri de 10 miliarde de dolari în 2013.

O majorare a preţului este cu atât mai plauzibilă cu cât este de aşteptat ca  portofoliul PAID să crească substantial anul acesta. Specialişti vorbesc despre o sporire a numărului de poliţe obligatorii cu pînă la 200%, în condiţiile în care, potrivit legii modificate, orice poliţă de locuinţă emisă în România va include şi component obligatorie de la PAID.

Cauza numărul 1:   Riscurile au crescut constant

Firmele de reasigurare privesc cu multă circumspecţie România atunci când vine vorba de riscurile de inundaţie şi de cutremur. “Eu am rămas surprins de atitudinea reasigurătorilor. Cu ceva timp în urmă făceau studii pe zone mari.  Acum au ajuns să facă studii chiar la nivel de stradă şi număr”, spune un  specialist cu ştate vechi în lumea asigurărilor, care nu a vrut să fie citat. De altfel, nici reprezentanţii firmelor de reasigurare nu ascund că privesc România ca o zonă foarte riscantă tocmai din cauza iminenţei unui cutremur. “Preţul reasigurării este foarte foarte mare pentru că România este foarte expusă la riscuri catastrofale. Ştiu ani în care preţul reasigurării a fost incredibil de mare”, confirmă şi Adrian Marin, preşedintele Generali România.

Pentru asigurările de calamitate, reasigurarea este obligatorie într-o proporţie semnificativă, raportat la primele brute subscrise. Cu alte cuvinte, firmele de asigurare din România sunt obligate să cedeze din riscurile asumate către companii de reasigurare. Acest transfer de risc presupune, în mod natural şi un transfer de venituri, adică firma de asigurare cedează şi o parte corespondentă din primele brute încasate.

În acest fel, legătura dintre preţul plătit de români pentru poliţa de asigurare a locuinţei şi preţul plătit de firma de asigurare pentru a se proteja este direct şi proportional. Cu cât este mai scumpă reasigurarea, cu atât este mai scumpă şi asigurarea, în condiţiile în care sunt respectate normele impuse de lege. Normele spun că reasigurătorul trebuie să fie ales dintre societăţi cu rating de vârf, adevăraţi giganţi financiari care încasează şi plătesc anual sute de miliarde de euro. În cazul firmelor membre ale unor mari grupuri international cum ar fi Allianz-Ţiriac sau Omniasig VIG sau Uniqa, reasigurarea se face în interiorul grupului.

Cauza numărul 2: Paradoxul preţurilor în scădere

Chiar dacă, în ochii specialiştilor, riscul de producere a unui cutremur creşte cu fiecare an în care acest eveniment nu se întâmplă, preţurile medii ale asigurărilor de locuinţă din România au scăzut cu aproximativ 35% în ultimii patru ani.

“ Vorbim despre o medie, aşadar includem şi societăţile care au vândut la preţuri apropiate de cele practicate de PAID”, explică, fără să dea nume, Adrian Marin, care conduce şi secţiunea pentru asigurări property din cadrul Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România. Potrivit datelor Uniunii, în anul 2009, un român plătea, în medie, 261 de lei pentru o asigurare facultativă de locuinţă în timp ce, la finele anului trecut, prima scăzuse până la 161 de lei. În aceste condiţii, o “revenire la realitate” este cu atât mai plauzibilă.

Cauza numărul 3: Măsurile legale şi administrative

Un lucru este însă sigur, şi anume că poliţele de asigurare a locuinţei, cel puţin cele care includ toate cele trei riscuri catastrofale adică inundaţii, cutremur şi alunecări de teren, nu vor mai putea fi achiziționate la un preț mai mic de 20 de euro.

Acesta este nivelul de primă corespunzător poliței de asigurare obligatorii emise de Poolul de Asigurare Împotriva Dezastrelor iar firme de asigurare cum sunt Euroins, Carpatica sau Astra l-au luat ca reper în 2013, ba chiar au vândut mai jos de acest nivel.   A existat cel puțin o societate de asigurare care a vândut polițe de locuință la un preț mediu sub 90 de lei, cât ar însemna cei 20 de euro.

Este vorba despre Carpatica Asig care, după primele nouă luni din anul trecut, avea un portofoliu de 327.000 de asigurări de calamitate și incendiu (al treilea din România) și prime brute încasate de circa 25,5 milioane de lei, ceea ce echivalează cu o primă medie de 78 de lei. Nici Euroins nu era foarte departe cu cei 100 lei prima medie, în timp ce Astra (care aduna peste 40% din întreaga piață) vindea în medie cu 117,5 lei.

Prețurile aferente polițelor facultative de locuință nu se vor opri la cei 20 de euro impuși prin lege întrucât situaţia în care a ajuns Astra Asigurări, pusă sub administrare specială de către ASF, arată clar că acest nivel nu este suficient pentru o societate care are o expunere importantă pe zona asigurărilor de dezastru. Cu alte cuvinte, un astfel de preţ poate fi practicat doar în condiţiile în care firma riscă să nu plătească despăgubirile în caz de daună. Dovadă stă faptul că diferenţele între plutonul societăţilor cu preţ mic şi competitorii lor erau semnificative.

Pe acest segment de asigurare, următorul preț era oferit de Asirom, care a vândut în medie cu 258 de lei, adică de peste trei ori mai scump decât Carpatica și de peste două ori mai scump decât Astra sau Euroins.

Dacă cele trei societăți își vor alinia prețurile la un nivel care să le permită să ofere și siguranța cerută de normele ASF am avea, așadar, de-a face cu o dublare a prețului pentru cea mai ieftină asigurare facultativă de locuință. Menționăm că, spre deosebire de asigurarea obligatorie emisă de PAID pentru 20 de euro, polițele facultative standard acoperă și riscuri cum ar fi distrugerea mobilei din casă ori distrugerea perețlior din cauza unor scurgeri de apă, de exemplu.