Giganții petrolieri pleacă pe rând din Rusia. Ultimul care a făcut anunțul este Exxon Mobil, după Total, Shell, BP și Equinor
Decizia înseamnă de fapt că Exxon renunță la administrarea marilor câmpuri de producție de petrol și gaze pe insula Sahalin din Orientul Îndepărtat al Rusiei, și astfel sub semnul întrebării finalizarea unei unei instalații de gaz natural lichefiat (LNG) evaluată la mai multe miliarde de dolari.
„Deplângem acțiunea militară a Rusiei care încalcă integritatea teritorială a Ucrainei și îi pune în pericol poporul”, a declarat compania într-o declarație critică față de intensificarea atacurilor militare.
ExxonMobil a subliniat că retragerea sa din ţară nu va fi imediată. „În calitate de operator al Sakhalin-1, avem obligaţia de a asigura siguranţa persoanelor, protecţia mediului şi integritatea operaţiunilor”, a detaliat grupul.
„Procesul de încetare a activităţilor va trebui gestionat cu atenţie şi coordonat îndeaproape cu partenerii în participaţiune pentru a ne asigura că se desfăşoară în siguranţă”, a adaugă el.
Proiectul Sakhalin-1 este singurul proiect major la care ExxonMobil mai era prezent în Rusia, grupul retrăgându-se din două asociaţii mixte după impunerea unor sancţiuni anterioare împotriva Rusiei după invadarea Peninsulei Crimeea în 2014.
Grupul a indicat recent pe site-ul său că are birouri şi la Moscova şi Sankt Petersburg şi are aproximativ de 1.000 de angajaţi acolo.
Cine a mai plecat
Decizia gigantului petrolier american este doar ultima pe care o iau jucătorii globali din industria de petrol și gaze, care se retrag, pe rând, din afacerile lor din Rusia, în condițiie în care, cel puțin aparent, vor înregistra pierderi pentru că vânzarea de active ale companiilor străine din Rusia a fost interzisă de Guvernul de la Moscova.
TotalEnergies a anunţat că nu va mai contribui cu capital la noile proiecte din Rusia, ca reacţie la solicitarea Guvernului francez de a-şi regândi activitatea din această ţară după invazia în Ucraina, Într-un comunicat, TotalEnergies a indicat că nu va investi bani suplimentari în „noi proiecte”, dar fără a oficializa o retragere pur şi simplu, cum a sugerat ministrul de Finanţe, Bruno Le Maire, care a spus că va discuta cu directorul general al gigantului energetic francez, Patrick Pouyanne, pentru a lua o decizie „în următoarele zile”.
Shell a anunțat luni că va renunța la pachetul de 27,5% din proiectul de gaze naturale lichefiate Sakhalin-2, la participația de 50% într-un proiect de dezvoltare a câmpurilor Salym din vestul Siberiei și la cota de 50% într-un proiect de explorare în peninsula Gydan din nord-vestul Siberiei.„Suntem șocați de pierderea de vieți omenești în Ucraina, pe care o deplângem, rezultată dintr-un act de agresiune militară lipsit de sens care amenință securitatea europeană”, a declarat directorul general al Shell, Ben van Beurden, într-un comunicat.
Shell a câștigat aproximativ 700 de milioane de dolari în 2021 din asocierile din proiectele Sakhalin și Salym. Afacerile sale în Rusia erau evaluate la aproximativ 3 miliarde de dolari la sfârșitul anului trecut, iar compania a spus că abandonarea proiectelor cu Gazprom ar putea conduce la deprecieri de active.
Mișcarea Shell urmează unui anunț făcut de un alt supermajor, BP, încă de duminică. Compania britanică a anunțat că renunță la una dintre cele mai mari investiții străine din Rusia, participația de 19,75% din Rosneft și joint-venture-urile asociate. Analistii au declarat luni ca BP ar putea suporta pierderi de 26 de miliarde de dolari pe masură ce isi renunta din activitatea sa din tară.
BP, cu sediul la Londra, a fost supusă unor presiuni puternice din partea Guvernului britanic pentru a rupe legăturile cu compania petrolieră rusă, după invazia iniţiată joi de Rusia în Ucraina.
Preşedintele BP, Helge Lund, a subliniat că atacul Rusiei asupra Ucrainei „este un act de agresiune care are consecinţe tragice în toată regiunea. BP a operat în Rusia timp de mai bine de 30 de ani, lucrând cu străluciţii colegi ruşi. Însă această acţiune militară aduce o schimbare fundamentală”.
„A determinat conducerea BP să ajungă la concluzia, după un proces exhaustiv, că relaţia noastră cu Rosneft, o companie de stat, pur şi simplu nu poate continua. Nu mai putem să-i sprijinim pe reprezentanţii BP să deţină un rol în consiliul Rosneft”, a adăugat oficialul companiei britanice.
Grupul norvegian de petrol și gaze Equinor va înceta să mai investească în Federația Rusă şi va începe să se retragă din joint venture-urile ruse, a anunțat compania pe 28 februarie
„Suntem cu toții profund tulburați de invazia Ucrainei, care reprezintă un regres teribil pentru lume, și ne gândim la toți cei care suferă din cauza acțiunii militare”, spune Anders Opedal, președinte și CEO al Equinor.
„În situația actuală, considerăm că poziția noastră este insuportabilă. Vom opri acum noi investiții în afacerea noastră din Rusia și vom începe procesul de părăsire a întreprinderilor noastre mixte într-un mod care este în concordanță cu valorile noastre. Prioritatea noastră principală în această situație dificilă este siguranța și securitatea oamenilor noștri”, spune Opedal.
Equinor se află în Rusia de peste 30 de ani și a încheiat un acord de cooperare cu Rosneft în 2012. La sfârșitul anului 2021, Equinor avea active imobilizate în valoare de 1,2 miliarde USD în Rusia
Chiar dacă nu este o companie de talia ccelor de mai sus, și grupul austriac OMV, care deține Petrom și care are traditional relații bune cu Rusia, renunță la o afacere din Rusia.
“Comitetul Executiv al OMV a decis, azi, să nu mai continue negocierile cu Gazprom privind potențiala achiziție a unei participații de 24,98% în faza de dezvoltare Achimov 4A/5A în zăcământul de gaze și condensat Urengoy și să rezilieze Acordul de vânzare de bază din 3 octombrie 2018”, se arată într-un comunicat al companiei austriece.
în același comunicat, OMV arată își va revizui și implicarea în conducta Nord Stream 2. Între timp, Nord Stream 2 AG, compania din Elveția care se ocupă de gazoductul în care s-au investit 11 miliarde de euro dar care nu a transportat nicio moleculă de gaz, și-a anunțat insolvența.
Grupul austriac urma să plătească 1 miliard de dolari pentru 24,98% din fazele de dezvoltare Achimov IV și V ale zăcământului de gaze Urengoy, ca parte a strategiei sale de a crește gazul în afacerile sale din amonte ca alternativă la petrol. Totuși, OMV rămâne prezentă în Rusia, unde deține o participație de 25% în zăcământul Yuzhno Russkoye, achiziționat de la Uniper Spre deosebire de Urengoy, Yuzhno Russkoye se află deja în fază de producție. În 2021, o tremie din producția de gaze a OMV a venit din Rusia.