Gigantul american HP se va diviza în două companii independente

Economica.net
06 10. 2014
1600_hp_25192200

O decizie în acest sens, care potrivit WSJ ar putea fi anunţată chiar luni, ar fi o restructurare masivă a uneia din cele mai mari companii din sectorul IT, care în prezent are peste 300.000 de angajaţi şi venituri de 112 miliarde de dolari. Odinioară, cel mai mare producător mondial de calculatoare personale, Hewlett-Packard, a fost afectat de tranziţia de la PC-uri la smartphone-uri şi tablete, în condiţiile în care HP nu produce nici-unul din aceste dispozitive mobile.

Potrivit surselor WSJ, HP ar urma să-şi separe activităţile de servicii şi hardware pentru companii de operaţiunile din domeniul calculatoarelor şi imprimantelor personale, iar ulterior această divizie va fi vândută. Operaţiunile HP din domeniul calculatoarelor şi imprimantelor personale sunt responsabile pentru aproximativ jumătate din veniturile şi profiturile grupului. Actualul director general al HP, Meg Whitman, va deveni atât directorul general al noii companii de PC-uri şi imprimante, cât şi directorul companiei HP, care va servicii şi hardware pentru companii.

HP este ultima dintr-un şir de companii care, deseori la presiunile acţionarilor, au renunţat la unele operaţiuni în încercarea de a deveni mai suple şi a profita de sectoarele cu creştere rapidă. Săptămâna trecută, compania de licitaţii online eBay Inc a anunţat că se va separa de serviciul de plăţi electronice PayPal. Mai mulţi investitori şi analişti au cerut divizarea HP sau vânzarea operaţiunilor din domeniul calculatoarelor personale, astfel încât HP să se poată concentra pe operaţiunile mai profitabile vizând oferirea de servere, echipamente de reţea şi stocare a datelor pentru companii.