Gigantul german Continental, unul dintre cei mai mari angajatori din România, anunţă încă 3.000 de concedieri la diviziile de cercetare şi dezvoltare (R&D). În ce ţară vor fi cele mai multe disponibilizări

Producătorul de componente Continental AG intenţionează să concedieze până la finalul lui 2026 încă 3.000 de angajaţi care se ocupă cu cercetarea şi dezvoltare (R&D) în cadrul diviziei sale de auto, mai mult de jumătate din locurile de muncă fiind la uzinele din Germania, transmit DPA şi Reuters. Continental a investit peste 2,3 miliarde de euro în România, din 1999 şi până acum, are peste 20.000 de angajaţi în ţara noastră şi deţine cinci unităţi de producţie și patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei şi Iaşi. Compania are un centru de distribuţie a anvelopelor în București.
AGERPRES - mar, 18 feb. 2025, 16:12
Gigantul german Continental, unul dintre cei mai mari angajatori din România, anunţă încă 3.000 de concedieri la diviziile de cercetare şi dezvoltare (R&D). În ce ţară vor fi cele mai multe disponibilizări

Marţi, compania germană a anunţat că facilitatea sa din Nuremberg va fi închisă, ca parte a reducerilor de costuri, şi alte unităţi din landurile germane Hesse şi Bavaria vor fi de asemenea afectate, scrie Agerpres.

Concedierile vin pe fondul declinului industriei auto germane, a informat Continental, companie care este prezentă şi în România.

Anul trecut, Continental anunţase un plan de reduceri de costuri, ce viza renunţarea la 7.150 de angajaţi de la divizia auto. Planul prevede economii de 400 de milioane de euro pe an începând din 2025.

Marţi, compania a precizat că acele concedieri au fost implementate în proporţie de 80% – 90%. Cu cel mai recent anunţ numărul total de concedieri depăşeşte 10.000.

Continental se numără printre giganţii industriali germani care au fost afectaţi de tranziţia la o economie mai curată. Tranziţia este una deosebit de dificilă pentru sectorul auto german, care a crescut graţie producţiei unor automobile de calitate, echipate cu motoare cu combustie, şi care beneficia de sute de producători locali de componente.

În perioada 1999 – 2023 Continental a investit peste 2,3 miliarde de euro în activităţile din România. Toate cele trei domenii de activitate ale companiei sunt reprezentate în România. Continental deţine cinci unităţi de producţie și patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei şi Iaşi. Compania are un centru de distribuţie a anvelopelor în București. La finalul anului 2023, Continental avea peste 20.300 de angajaţi, din care peste o treime reprezentată de ingineri și informaticieni și va continua să angajeze în funcție de viitoarele proiecte.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan anunță că săptămâna aceasta Guvernul va rezolva problema atribuirii unei locuințe fostului președinte Traian Băsescu
Ilie Bolojan anunță că săptămâna aceasta Guvernul va rezolva problema atribuirii unei locuințe fostului președinte ...
Premierul Ilie Bolojan anunță că săptămâna viitoare Guvernul va soluționa problema atribuirii unei locuințe fostului președinte Traian Băsescu, scrie Agerpres....
Bugatti anunță programul Solitaire, un demers menit să creeze câte două mașini unice pe an
Bugatti anunță programul Solitaire, un demers menit să creeze câte două mașini unice pe an
Bugatti a dezvăluit prima creație din noul program Solitaire. Brouillard, un coupé cu detalii uluitoare, este una dintre ...
Premierul Bolojan spune că legea privind pensiile private nu prevede confiscarea fondurilor, ci doar reglementarea modului de plată
Premierul Bolojan spune că legea privind pensiile private nu prevede confiscarea fondurilor, ci doar reglementarea modului ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat duminică seara că proiectul de lege privind pensiile private, aflat în prezent în dezbatere ...
Elveția ar putea impune noi taxe, majore, pentru infrastructura sa rutieră
Elveția ar putea impune noi taxe, majore, pentru infrastructura sa rutieră
Toleranța Elveției față de șoferii străini care aglomerează autostrăzile sale în special în sezonul cald este atât ...