Gigantul german Infineon, lider în domeniul semiconductorilor, a deschis un birou de cercetare – dezvoltare la Brașov

14 06. 2024
Infineon Brasov

Infineon este cea mai puternică companie de semiconductori din România, cu capacitatea de a parcurge întreg procesul de dezvoltare a cipurilor, de la idee până la lansarea pe piață. Înființată în 2005, compania are în prezent peste 500 de ingineri în București, Iași și Brașov. Echipele de cercetare și dezvoltare din România se axează pe dezvoltarea de semiconductori pentru industria auto, securitate digitală, IoT și aplicații industriale.

”Inaugurarea oficială a biroului de la Brașov este un pas important în consolidarea poziției Infineon, cea mai puternică companie de semiconductori din România cu competențe pe întreg ciclul de dezvoltare a produselor”, arată compania, într-un comunicat.

Echipele din Brașov dezvoltă cipuri semiconductoare pentru aplicații pentru industria auto și IoT. Împreună cu experții Infineon din România și din întreaga lume, ei vor dezvolta soluții inovatoare pentru două provocări majore ale umanității: decarbonizarea și digitalizarea.

„Sărbătorim un moment important, inaugurarea Infineon Brașov. Această extindere ne permite să oferim oportunități atât pentru tinerii absolvenți, cât și pentru inginerii cu experiență care își doresc o carieră de excepție în microelectronică. Odată cu creșterea prezenței noastre în oraș, vedem un mare potențial de a extinde colaborarea noastră cu Universitatea Transilvania din Brașov, atât pe teme educaționale, cât și de cercetare”, a declarat Guenter Krasser, vicepreședinte și director general al Infineon România.

Infineon Technologies AG este lider global în domeniul semiconductorilor pentru sisteme de putere și IoT. Infineon furnizează produse și soluții inovatoare pentru decarbonizare și digitalizare. Compania are aproximativ 58.600 de angajați la nivel mondial și a generat venituri de aproximativ 16,3 miliarde de euro în anul fiscal 2023.