Gigantul Google, amendat iar în Franța. Ce făcea cu datele utilizatorilor

Economica.net
21 06. 2020
google_logo_3b_100825787_large_67517000

Cea mai înaltă instanţă administrativă din Franţa a confirmat o amendă de 50 de milioane de euro impusă Google, divizie a grupului Alphabet, de autoritatea de reglementare pentru nerespectarea reglementărilor europene în domeniul confidenţialităţii datelor online, transmite Reuters, citat de News.ro.

Deşi suma este mică în raport cu resursele financiare ale Google, amenda provoacă îngrijorare în Silicon Valley, fiind cea mai mare penalitate impusă pentru o astfel de încălcare.

Un purtător de cuvânt al Google a afirmat într-un comunicat că Google va analiza posibile schimbări ale politicii sale.

”Oamenii se aşteaptă să înţeleagă şi să controleze modul în care sunt folosite datele lor şi am investit în instrumente de top în această industrie pentru a ajuta la acest lucru”, arată comunicatul.

”În acest caz nu a fost vorba dacă este necesar consimţământul pentru publicitatea personalizată, ci despre cum ar trebui obţinut. În urma acestei decizii, vom evalua ce schimbări trebuie să facem”, arată comunicatul.

În ianuarie 2019, autoritatea franceză de reglementare CNIL a constatat că operatorul celui mai utilizat motor de căutare din lume nu asigură o transparenţă şi o claritate suficientă în modul în care informează utilizatorii despre gestionarea datelor lor personale şi nu obţine în mod corect consimţământul acestora pentru reclamele personalizate.

Decizia instanţei este bazată pe legea General Data Protection Regulation (GDPR) a Uniunii Europene, care a intrat în vigoare în 2018.

Legea acordă  utilizatorilor un control la bun al datelor lor personale şi oferă autorităţilor de reglementare puterea de a impune amenzi de până la 4% din veniturile lor globale.

Curtea supremă administrativă a Franţei – Consiliul de Stat – a confirmat decizia autorităţii de reglementare CNIL în acest caz.