Gigantul IT Tech Mahindra și-a extins biroul din Vox Technology Park din Timișoara
Gigantul IT Tech Mahindra și-a extins biroul din cadrul Vox Technology Park din Timișoara cu 1.500 de mp, ajungând la o suprafață ocupată totală de 2.100 de mp de birouri.
Compania, care este unul dintre cei mai mari furnizori globali de servicii și soluții IT de transformare a proceselor de business, a intrat pe piața din România în 2019 prin deschiderea biroului din Timișoara, în proiectul de birouri Vox Technology Park.
”Tech Mahindra își continuă dezvoltarea locală, bazându-se pe clienții existenți dar aducând în același timp și noi clienți. Cererea pentru personal calificat în Timișoara este foarte ridicată, în special pentru vorbitorii de limbă germană. De asemenea, observăm necesitatea dezvoltării unor abilități profesionale suplimentare în domenii ca securitatea informațională, inteligență artificială și învățare automată”, a declarat Vinay Prakash, Business Head Tech Mahindra pentru regiunea Germania – Austria – Elveția.
Vox Technology Park are o suprafață totală de 26.600 de metri pătrați și a fost finalizat în Timișoara în urma unei investiții de 30 de milioane de euro. Compania are în dezvoltare și proiectul rezidențial Vox Vertical Village, amplasat în imediata apropiere a proiectului de birouri.