Gigantul petrolier Aramco a finalizat achiziția a 10% din acțiunile Horse Powertrain, companie cu activități importante și în România

Finalizarea tranzacției prin care marea companie Aramco achiziționează 10% din acțiunile Horse Powertrain Limited indică o evaluare a companiei controlată de grupurile Renault și Geely 7,4 miliarde de euro.
Robert Stan - lun, 02 dec. 2024, 13:29
Gigantul petrolier Aramco a finalizat achiziția a 10% din acțiunile Horse Powertrain, companie cu activități importante și în România

Aramco, mare companie din sectorul energetic, a finalizat achiziția unui pachet de 10% din acțiunile Horse Powertrain Limited, firmă fondată de grupul francez Renault și de cel chinez Geely pentru a produce sisteme de propulsie hibride și termice. Tranzacția, derulată prin intermediul Aramco Asia Singapore Pte. Ltd., filială deținută direct, face parte din strategia Aramco de a dezvolta noi soluții de mobilitate care pot reduce emisiile globale din sectorul transporturilor.

Finalizarea tranzacției este un efect al semnării acordurilor definitive de preluare a acțiunilor în data de 28 iunie 2024 și al primirii tuturor aprobărilor de reglementare aplicabile. Investiția Aramco evaluează Horse Powertrain la 7,4 miliarde de euro, în care Renault Group și Geely (prin intermediul Geely Holding și Geely Auto) dețin fiecare un pachet de 45%.

„Lupta pentru diminuarea emisiilor generate de transport necesită o gamă largă de abordări care să ia în considerare diversitatea flotei globale de vehicule, disparitățile mari în infrastructura de transport și nevoile specifice ale șoferilor din diferite țări. În cadrul Aramco lucrăm la o serie de soluții potențiale inovatoare, de la combustibili sintetici cu emisii scăzute de carbon până la motoare termice mai eficiente, în timp ce căutăm oportunități care să facă diferența. Investiția noastră în Horse Powertrain se bazează pe eforturile noastre considerabile în domeniul R&D. Prin unirea forțelor cu doi dintre cei mai importanți producători de automobile din lume, ne propunem să ne valorificăm expertiza colectivă pentru a duce soluțiile de mobilitate cu emisii scăzute la următorul nivel”, a declarat Ahmad O. Al Khowaiter, director general adjunct Tehnologie și Inovație la Aramco.

Totodată, Jamal Muashsher, director general Valvoline Global Operations, consideră că „în calitate de partener tehnic și furnizor al Horse Powertrain, suntem nerăbdători să contribuim la dezvoltarea unor soluții de viitor în domeniul tehnologiilor motoarelor termice, al combustibililor și lubrifianților, punând în valoare cultura inovației și experiența de peste 150 de ani a Valvoline Global. Colaborarea noastră recentă cu Horse Powertrain și Aramco se bazează pe lunga tradiție a parteneriatelor pe care le avem cu furnizori și companii din domeniul auto. Prin această nouă colaborare, vom contribui la dezvoltarea mobilității viitorului”.

Investiția Aramco este de așteptat să accelereze eforturile Horse Powertrain Limited de a dezvolta noua generație de propulsoare termice și hibride, precum și tehnologii complementare, cum ar fi combustibilii alternativi și hidrogenul. Ca parte a acordului, Aramco și filiala sa, Valvoline Global Operations, vor colabora cu Horse Powertrain pentru inovarea în motoarele termice, combustibili și lubrifianți.

Datorită bazei sale industriale globale și economiilor de scară pe care le generează, Horse Powertrain are ambiția de a-și consolida și mai mult oferta pentru constructorii de automobile din întreaga lume, ca partener unic pentru sisteme de propulsie hibride și termice de ultimă oră, la costuri competitive, contribuind la diminuarea emisiilor globale de carbon.

„Suntem încântați că Aramco și-a finalizat investiția în Horse Powertrain. Experiența lor în combustibili alternativi și sintetici îi recomandă ca partener ideal pentru a ne permite să furnizăm soluții de propulsie de ultimă oră, cu emisii reduse. Prin consolidarea poziției de lider tehnologic ca urmare a acestui parteneriat, Horse Powertrain va deveni un partener și mai important pentru mărcile de automobile care doresc să beneficieze de o expertiză și de o amprentă industrială cu adevărat globală”, a declarat Matias Giannini, Managing Director al Horse Powertrain.

Consiliul de administrație al Horse Powertrain Limited este format acum din șapte membri. Trei dintre aceștia provind din grupul Geely – Daniel Li (Vicepreședinte al Geely Auto și Director General al Geely Holding), care va fi Președinte al Consiliului de Administrație; Jerry Gan (Director General al Geely Auto Group) și Andy An (Președinte al Geely Holding și Președinte al Consiliului de Administrație al Geely Auto Group). Alți trei din grupul Renault – François Provost (Director Achiziții, Parteneriate și Afaceri Publice al Renault Group), Thierry Charvet (Director Industrial și Calitate al Renault Group) și Denis Le Vot (Director General Dacia și Director Logistic al Renault Group). Iar unul este numit de Aramco – Ali A. Al Meshari (Director General adjunct de supraveghere și coordonare tehnologică Aramco).

Horse România, parte a Horse Powertrain Limited

Horse Romania face parte din noua entitate Horse a grupului Renault dedicată producției de motoare termice, sisteme hibride de propulsie și sisteme de transmisie. Horse are 2.422 de angajați în România, dintre care 444 lucrează în departamentul de cercetare – dezvoltare de la Titu și București. Aceștia produc 1 motor la fiecare 45 de secunde (526.000 anual) și o cutie de viteze la fiecare 30 de secunde (558.000 anual), în timp ce la turnătoria de aluminiu – cea mai mare din România și din ecosistemul grupului Renault – sunt utilizate 90 de tone de aluminiu pe zi (29.300 tone pe an).

La rândul său, compania Horse, cu activități în România, Spania și America Latină, face parte din Horse Powertrain Limited, o entitate în care are ca partener principal firma Aurobay a grupului chinez Geely. Activă din data de 31 mai 2024, Horse Powertrain Limited are acum ca acționar, cu 10%, și marele grup petrolier Aramco.

Citește și:
– După debutul motorului HR12, HORSE Romania confirmă un nou reper: 1,5 milioane de module de transfer frontal
– Oficial: Aramco preia 10% din Horse Powertrain, compania de motoare termice a Renault și Geely cu activități și în România

 

Te-ar mai putea interesa și
Decizia OMV de a opri plățile pentru Gazprom ar putea crea un precedent periculos pentru ruși
Decizia OMV de a opri plățile pentru Gazprom ar putea crea un precedent periculos pentru ruși
Decizia companiei energetice austriece OMV AG de a opri plăţile pentru livrările de gaze naturale de la Gazprom ar putea stabili un precedent pentru ca alte firme să urmeze exemplul, în......
Un lanț de supermarketuri din Craiova se extinde pe piața din Capitală. Patronii sunt români și au ajuns la cel de-al 11-lea magazin în țară
Un lanț de supermarketuri din Craiova se extinde pe piața din Capitală. Patronii sunt români și au ajuns la cel de-al ...
Un nou jucător pe piața supermarketurilor din Capitală, începând cu luna decembrie: Senic Gross&Market este un supermarket ...
Petrom va primi ultima autorizație pentru parcul fotovoltaic de 89 MW de la Ișalnița. Contractul de construcție a fost semnat deja
Petrom va primi ultima autorizație pentru parcul fotovoltaic de 89 MW de la Ișalnița. Contractul de construcție a fost ...
ANRE urmează să emită mâine autorizația de înființare cerută de OMV Petrom pentru parcul fotovoltaic de la Ișalnița, ...
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de 5,6 miliarde de lei de la bănci, în decembrie 2024
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de 5,6 miliarde de lei de la bănci, în decembrie 2024
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna decembrie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de ...