Gigantul spaniol Martinsa Fadesa, care dorea să construiască 6.700 locuinţe lângă Bucureşti, ar putea intra în lichidare
Băncile care au creditat grupul imobiliar Martinsa Fadesa, care se zbate să iasă din faliment cu datorii de 6,6 miliarde de euro, au respins săptămâna trecută planul de restructurare prezentat de fondatorul companiei, Fernando Martin. Astăzi, consiliul de administraţie ar putea decide intrarea în lichidare a companiei.
Băncile au considerat propunerile fondatorului Marinsa Fadesa inacceptabile.
Înainte de criză, spaniolii au anunţat investiţii de 1,6 miliarde de euro pe piaţa locală. Martinsa Fadesa a cumpăra în România 14 terenuri cu o suprafaţă totală de 80 de hectare la Bucureşti şi Bacău, unde intenţiile de la aceea vreme erau de a dezvolta locuinţe.
Proiectul de la Ştefăneştii de Jos, Bonaire Community urma să fie dezvoltat în şase faze până în 2014, cu o investiţie totală de 850 milioane de euro. În 2011, un oficial al companiei declara pentru Money.ro că sunt în căutarea unor parteneri pe piaţa locală şi vor să valorifice terenul de la Ştefăneştii de Jos, pe care nu au reuşit să-l vândă.
CITEŞTE ŞI Ce s-a ales de cel mai mare proiect rezidenţial din România
Compania Fadesa România anunţa public în luna septembrie a anului 2012 intenţia de realizare a unui PUZ pentru terenul de 6,6 hectare pe care îl deţine la Bacău, pe strada Ştefan cel Mare. A urmat apoi o majorare de capital efectuată în luna noiembrie, de 30,8 milioane de euro, a treia cea mai mare majorare de capital din luna respectivă. Contactaţi de ECONOMICA.NET, reprezentanţii companiei nu au oferit atunci nicio informaţie.
CITEŞTE ŞI Resuscitează gigantul spaniol Fadesa proiectele din România?
Martinsa-Fadesa, cel mai mare faliment imobiliar din Spania
În 2008, lovit de criza financiară globală, grupul Martinsa Fadesa a depus cererea de intrare în faliment, cea mai mare din istorie, cu datorii de 7,8 miliarde de euro. Deşi s-a ajuns la un acord pentru ieşirea din procesul judiciar, compania a recunoscut anul trecut că este în incapacitate de a indeplini obligaţiile revizuite pentru al doilea al consecutiv şi a avertizat că va avea un deficit de capital de 4,47 miliarde de euro. Potrivit proceedurilor legii falimentului, Martin a prezentat propuneri în cadrul aşa-numitului plan Aurora. Cu toate acestea, propunerile au fost respinse de către bănci.
Cel mai recent plan prezentat instanţei, o propus o reducere de 70% din soldul datoriei şi o lichidare a unor datorii. Martin a inclus în plan şi o cotă de capital pe care se aşteaptă să o obţină printr-o decizie favorabilă într-un proces de 1,58 miliarde euro formulat impotrivat fostului proprietar al Fadesa, Manuel Jove.
Din partea creditorilr, discuţiile au fost conduse de patru bănci: Sareb, deţinută de stat, Caixa Bank, Banco Popular şi Abanca, care împreună deţin aproape 60% din datoria financiară a Martinsa Fadesa. Instituţiile financiare au decis să preia controlul dezvoltatorului, aşa cum au făcut şi cu alte companiile Metrovacesa şi Colonial.