Gigantul suedez Ericsson a renunțat la un sfert din angajații din România în 2023, aproape 900 de persoane
Afacerile Ericsson Telecommunications România au scăzut cu 8%, la 885,7 milioane de lei, în timp ce profitul a urcat cu 4%, la 33,45 milioane de lei, cel mai mare de până acum. Personalul s-a redus cu 584 de angajați, respectiv 23% din forța de muncă, la 2.019 de persoane, de la 2.603 în 2022. Acesta este cel mai mic număr din 2013, când a avut 1.726 de angajați, iar cel mai mare număr a fost atins în 2016, când echipa număra 2.840 de persoane.
Cu o vechime de 29 de ani, fiind prezentă pe piața locală din 1994, Ericsson s-a implicat activ în dezvoltarea industriei, numele său fiind legat de momente de referinţă precum implementarea primei reţele mobile din România (1993), prima reţea GSM (1997) sau prima reţea 3G (2003).
Afacerile Ericsson Antenna Technology România s-au diminuat cu 32%, la 384,72 milioane de lei. În același timp, firma a trecut pe pierderi, cu un minus de 4,72 milioane de lei, de la un câștig de 14,93 milioane de lei în 2022.
Compania renunțat la 308 angajați, de la 1.211 în 2022 la 903 angajați, o scădere de 26%. Cei mai mulți angajați au fost înregistrați în primul an de activitate, în 2019.
Ericsson Antenna Technology România are sediul în Timișoara și produce cele mai noi antene din portofoliul grupului suedez, utilizate cu preponderență pentru tehnologiile 4G și 5G, acestea fiind livrate către aproape toți operatorii de telecomunicații importanți la nivel important. Aceasta este fosta fabrică de antene de telecomunicații preluată în 2019 de la germanii de la Kathrein în cadrul unei tranzacții la nivel global