Gigantul telecom Foxconn vrea să producă un SUV electric în 2022

Economica.net
04 01. 2021
foxconn_sweatshop_20627600

Foxconn este cel mai mare producător mondial de produse electronice pe bază de contract pentru firme, precum Apple, Hewlett Packard şi Dell. Compania taiwaneză este renumită în special pentru că asamblează telefoanele iPhone pentru Apple.

Preşedintele Foxconn, Young Liu, a precizat că parteneriatul cu Byton va fi o parte importantă din strategia Foxconn în domeniul vehiculelor electrice.

Anul trecut, Foxconn anunţa că intenţionează să înfiinţeze un joint venture cu Fiat Chrysler pentru a construi autoturisme electrice şi a dezvolta vehicule conectate la intenet în China. Între timp, Foxconn nu a făcut alte anunţuri cu privire la acel parteneriat.

La rândul său Byton, un startup care este susţinut de producătorul auto chinez FAW Group şi producătorul de baterii Contemporary Amperex Technology Co Ltd, a început să construiască o uzină de asamblare de automobile în oraşul Nanjing, estul Chinei, însă în luna iulie 2019 lucrările şi-a suspendat operaţiunile din cauza dificultăţilor financiare agravate de pandemie.

Separat, agenţia Bloomberg a informat că Foxconn, prin firma sa mamă Hon Hai Precision Industry Co, a preluat o participaţie majoritară la startup-ul chinez Byton. Bloomberg susţine că Foxconn intenţionează să investească 200 milioane de dolari în Byton. De asemenea, Foxconn va pune la dispoziţia Byton tehnologia şi expertiza sa de producţie precum şi acces la lanţul său de aprovizionare.