Gigi Becali: Cristian Sima lucra pentru un mafiot italian
Gigi Becali a comentat cazul brokerului fugar Cristian Sima, sâmbătă seară, la România TV şi a opinat că în acest moment brokerul se ascunde de mafia italiană, pe care a încercat să o inducă în eroare prin declaraţiile din ultimele zile.
„Sima a dat acel telefon pentru a se juca şi a-i induce în eroare pe italieni şi pe elveţieni. El acum toată inteligenţa trebuie să şi-o folosească pentru a se ascunde de mafioţii din Italia. El acolo lucrează cu nişte mafioţi, cu un mafiot de 92 de ani care are miliarde, care îi dădea nu ştiu câţi bani pe mână, te duceai cu el făceai ce voiai în Italia, nu plăteai nimic. Ştiu asta pentru că omul care mi-a pierdut mie 100.000 e tovarăş bun cu el şi mi-a spus toate astea”, a declarat Gigi Becali.
Europarlamentarul a precizat că a fost şi el contactat ce Cristian Sima pentru a investi la bursă, dar l-a refuzat, ulterior pentru Cristian Sima intervenind pe lângă el fostul ministru de finanţe Sebastian Vlădescu.
„Şi eu am pierdut 100.000 la jocul ăsta. Dar nu i-am dat lui. I-am dat unuia care era prieten cu el şi mi-a spus că omul nu e escroc, dar că devenise bolnav de acest joc, de a cumpăra şi a vinde acţiuni”, a povestit Gigi Becali.
„El a fugit din România că-i e frică de italieni şi de elveţieni, nu de Dăianu sau de nu ştiu cine. El a luat 2 milioane şi de la Banca Italo-Romena. I-au dat 2 milioane credit să lucreze fără acoperire şi i-a pârlit şi pe ăia. El nici nu juca pe firma lui din România, el juca pe un cont deschis la o bancă de aici, dar ordinul îl dădea printr-o societate din Insulele Virgine”, a mai spus Becali, care a precizat că are toate aceste date de la Cătălin Todiriţă, zis „Baronul”, cu care este bun prieten şi care, la rândul lui, este un apropiat al lui Cristian Sima: „Baronul fost cu Sima peste tot, în Italia, Elveţia şi ştie tot ce a făcut. În ultimul timp o luase razna, juca foarte mult, a pierdut de ordinul a 60-70 de milioane de euro”
Citeşte continuarea pe RTV NET.