Gilda Lazăr (JTI România): Noul Cod Fiscal prevede creşterea accizelor pentru ţigarete

Aprobarea de către Camera Deputaţilor a Codului Fiscal implică o creştere a taxelor numai asupra ţigaretelor, deşi nivelul de accizare a atins încă din aprilie nivelul prevăzut pentru 2018, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova & Bulgaria, transmite Mediafax. Creşterea accizelor cu 35 de lei pe mia de ţigarete înseamnă 0,035 lei per ţigaretă, adică 0,7 lei (70 de bani) per pachetul de 20 de ţigarete.
Economica.net - joi, 25 iun. 2015, 15:27
Gilda Lazăr (JTI România): Noul Cod Fiscal prevede creşterea accizelor pentru ţigarete

„Dincolo de propunerile surprinzător de liberale, menite să câştige simpatia mediului de afaceri «reducerea TVA de la 24 la 19%, eliminarea taxei pe stâlp şi a taxei de 7 eurocenţi la carburanţi» nu putem să nu remarcăm că, în proiectul noului Cod Fiscal, singurele taxe care cresc, sunt, din nou, accizele pentru ţigarete! În proiectul votat ieri în plenul Camerei Deputatilor, nivelul accizei totale creşte în ianuarie 2016 la 447 lei, de la 412 lei, în prezent! Ceea ce înseamnă o creştere neprevăzută de 35 de lei pe mia de ţigarete şi o devansare faţă de prevederile aprobate recent, potrivit cărora acciza la ţigarete urma sa crească, la 1 aprilie 2016, cu rata inflaţiei”, a spus Lazăr, într-un comunicat remis Mediafax.

Gilda Lazăr susţine că în redactarea actuală, Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală nu pot fi aplicate.

„Nu se ştie de unde vine amendamentul votat miercuri de Camera Deputaţilor, dacă intenţia a fost compensarea scăderii TVA sau o nouă pedeapsă pentru păcătoşii de serviciu, dar e limpede că textul a fost scris «pe genunchi», şi este imposibil de aplicat în redactarea actuală, deoarece contravine altor prevederi păstrate în Cod fără modificare (referitoare la nivelul accizei şi modalitatea de calcul)”, a adăugat Lazăr.

Oficialul JTI România cere ca prevederile din Codul Fiscal să fie corectate, pentru că altfel impactul asupra pieţei legale a ţigaretelor ar fi foarte mare.

„În plus, paragraful întâi al amendamentului se bate cap în cap cu paragraful al doilea: primul prevede ca, între 1 ianuarie şi 31 martie 2016 se păstrează nivelul curent, de 412 lei, al doilea prevede pentru acelaşi interval 447 lei! Dat fiind că, potrivit ministrului Finanţelor, domnul Teodorovici, toate accizele ar urma sa scadă, sperăm să fie vorba doar de o eroare materială, care va fi corectată, şi nu despre o iniţiativă luată pe neaşteptate, fără a se lua în calcul impactul uriaş asupra pieţei legale a ţigaretelor şi, implicit, asupra bugetului de stat! Dacă nu este vorba despre o eroare materială, vorbim despre cea mai gravă eroare de strategie fiscală din ultimii ani! Ar fi încă o dovadă de lipsă de viziune şi predictibilitate, cu impact asupra producătorilor legali, cu încurajarea indirectă a contrabandei şi pierderi substanţiale la buget. Să nu uităm că, începând cu aprilie anul acesta, acciza la ţigarete a ajuns deja în România la nivelul de accizare prevăzut pentru 2018!”, a explicat Lazăr.

Citeşte mai multe aici.

Te-ar mai putea interesa și
Înmatriculările Dacia în Europa au scăzut cu 2% în primele două luni din 2025
Înmatriculările Dacia în Europa au scăzut cu 2% în primele două luni din 2025
Marca Dacia, parte a grupului Renault, a înregistrat o scădere a numărului de mașini înmatriculate în primele două luni din 2025 în Europa. Reculul este în linie cu evoluția pieței de pe......
Oamenii lui Trump, ce greșeală! Redactorul-șef al The Atlantic, inclus într-un grup pe Signal, unde se dezbăteau amănunte despre atacul contra rebelilor Houthi din Yemen
Oamenii lui Trump, ce greșeală! Redactorul-șef al The Atlantic, inclus într-un grup pe Signal, unde se dezbăteau amănunte ...
Jeffrey Goldberg, redactor-șef la publicația americană „The Atlantic”, a povestit cum a fost inclus accidental în ...
Hidroelectrica a vândut pe piață energie electrică pentru anii 2026 și 2027. Prețurile nu scad
Hidroelectrica a vândut pe piață energie electrică pentru anii 2026 și 2027. Prețurile nu scad
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din țară, a scos la vânzare energie electrică pentru livrare ...
S-a scumpit sau nu internetul în România? Cum au ajustat Digi, Orange și Vodafone prețul abonamentelor în ultimii ani
S-a scumpit sau nu internetul în România? Cum au ajustat Digi, Orange și Vodafone prețul abonamentelor în ultimii ani
Internetul a devenit o necesitate, fiind utilizat pe scară largă pentru muncă, educație, divertisment și comunicare, ...