Giorgos Provopoulos: Ajustările efectuate în sistemul bancar din Grecia sunt unice în lume

Implementarea reformelor în Grecia a produs rezultate, dar cele mai mari provocări pentru ţară sunt automulţumirea şi extenuarea provocată de reforme, a afirmat guvernatorul Băncii Centrale a Greciei (BoG), Giorgos Provopoulos, într-un articol apărut în 'Wall Street Journal', transmite site-ul greekreporter.com.
Economica.net - mar, 20 mai 2014, 10:48
Giorgos Provopoulos: Ajustările efectuate în sistemul bancar din Grecia sunt unice în lume

Referindu-se la evoluţiile din sistemul bancar elen, Provopoulos a explicat că ajustările adoptate sunt unice la nivel global: ‘Băncile non-viabile care nu au reuşit să obţină suficient capital privat au fost închise. În timpul crizelor din Grecia şi Cipru, toate depozitele bancare au fost pe deplin protejate. Astăzi, sistemul se compune din patru bănci viabile, bine capitalizate, şi câteva mai mici’.

Recentele veşti bune care au venit din Grecia nu ar trebui să distragă atenţia de la eforturile pe care ţara încă trebuie să le depună în continuare, dar reformele structurale şi reajustarea sectorului de afaceri se desfăşoară conform planului, a explicat oficialul elen.

Provopoulos a menţionat că turbulenţele care au afectat economia elenă au ajutat poporul să realizeze că viitorul ţării este asociat cu rămânerea în zona euro şi nu cu reîntoarcerea la drahmă, aşa cum prognozau unii.

Conform unor opinii, încercările de a reduce deficitul şi de a restabili competitivitatea vor duce la consecinţe politice inacceptabile şi la un colaps al sistemului bancar.

‘Totuşi, în ultimul timp, aceste avertismente s-au atenuat’, a afirmat guvernatorul Băncii Centrale a Greciei.

Săptămâna trecută, agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat la ‘B minus’ ratingurile pe termen lung ale principalelor grupuri bancare elene: National Bank of Greece (NBG), Piraeus Bank (Piraeus), Alpha Bank şi Eurobank Ergasias, cu perspectivă stabilă.

Confirmarea vine ca urmare a profilului intrinsec de creditare al băncilor, reflectat în ratingurile de viabilitate ‘b minus’. Acestea sunt influenţate de mediul operaţional în curs de stabilizare din Grecia, ţară afectată de rata ridicată a şomajului şi cererea internă slabă, ceea ce influenţează negativ profilele de risc ale băncilor.

Fitch se aşteaptă la o creştere a PIB-ului Greciei de 0,5% în 2014. Băncile elene şi-au restructurat subsidiarele şi au îndeplinit cerinţele stabilite de Banca Centrală a Greciei referitoare la gestionarea creditelor neperformante.

Chiar dacă băncile elene şi-au majorat capitalul după testele de stres, ele rămân vulnerabile la şocuri, mai ales din cauza nivelului ridicat al creditelor neperformante, apreciază agenţia de evaluare financiară.

Luna trecută, Piraeus şi Alpha Bank au obţinut aproape trei miliarde de euro (4,1 miliarde de dolari) pentru creşterea capitalului, majoritatea banilor venind de la investitorii străini. De asemenea, Piraeus a vândut bonduri pe trei ani de 500 milioane de euro, prima vânzare de obligaţiuni a unui creditor elen din 2009.

În paralel, Grecia a revenit pe pieţele financiare internaţionale luna trecută, după o pauză de patru ani, prin vânzarea de obligaţiuni pe cinci ani, în valoare de trei miliarde de euro, la un cupon mai mic decât se aştepta Guvernul de la Atena.

Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank).

Te-ar mai putea interesa și
Peste un miliard de locuitori de la malul mărilor, deosebit de vulnerabili în faţa inundaţiilor
Peste un miliard de locuitori de la malul mărilor, deosebit de vulnerabili în faţa inundaţiilor
Circa 200 de primari şi guvernatori ai oraşelor de coastă din întreaga lume au lansat sâmbătă în oraşul francez Nisa o coaliţie sub egida ONU pentru a combate împreună ameninţările......
Lucy Guo i-a luat vedetei Taylor Swift titlul de cea mai tânără femeie care atinge o avere de 1 mld. USD
Lucy Guo i-a luat vedetei Taylor Swift titlul de cea mai tânără femeie care atinge o avere de 1 mld. USD
O antreprenoare în domeniul tehnologiei din SUA, în vârstă de 30 de ani, născută din părinți imigranți, a detronat-o ...
Kia EV3, calificativ „foarte bine” la testul Euro NCAP pentru sistemul automat de asistare a șoferului
Kia EV3, calificativ „foarte bine” la testul Euro NCAP pentru sistemul automat de asistare a șoferului
Kia EV3, alături de Porsche Macan, Renault 5 și Toyota bZ4X, au primit cea mai mare notă posibilă la testul realizat ...
Avertisment pentru românii care pariază sau practică alte jocuri de noroc. Aceste site-uri cunoscute sunt ilegale și vor fi închise: Poți pierde banii din cont
Avertisment pentru românii care pariază sau practică alte jocuri de noroc. Aceste site-uri cunoscute sunt ilegale și ...
Cel puțin trei site-uri specializate în jocuri de noroc și utilizate de tot mai mulți români au fost identificate ca ...