Gitenstein: Am convingerea că România va rămâne partener privilegiat al SUA

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a exprimat luni, într-o întrevedere de rămas bun cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean, convingerea că parteneriatul strategic cu România va continua să se dezvolte în parametrii deja agreaţi, informează MAE.
Economica.net - lun, 19 nov. 2012, 14:26
Gitenstein: Am convingerea că România va rămâne partener privilegiat al SUA

Ambasadorul american a exprimat „convingerea că Parteneriatul Strategic bilateral va continua să se dezvolte, în parametrii deja agreaţi şi că România va rămâne un partener privilegiat şi de încredere, stabil şi predictibil, al SUA în regiune”, evidenţiază comunicatul MAE transmis MEDIAFAX.

Gitenstein a asigurat şi în privinţa angajamentului său personal „faţă de România şi faţă de Parteneriatul Strategic româno-american, arătând că va sprijini, şi în viitor, eforturile comune de aprofundare a cooperării, pe toate dimensiunile acestuia”.

Potrivit MAE, ministrul Corlăţean i-a făcut lui Gitenstein „o scurtă prezentare pe tema evoluţiilor interne, inclusiv a celor legate de procesul electoral”. Şeful diplomaţiei „a subliniat angajamentul Guvernului pentru a asigura desfăşurarea în condiţii de transparenţă a acestuia, cu respectarea principiilor democratice şi a statului de drept”.

În acest context, Corlăţean a exprimat şi „speranţa ca opţiunea electoratului român din 9 decembrie 2012 să fie respectată de către toţi actorii politici din România”.

Cei doi oficiali au mai discutat despre programul Visa Waiver, cooperarea economică, precum şi evoluţiile din Orientul Mijlociu.

Corlăţean a exprimat apreciere pentru contribuţia de ansamblu a ambasadorului Gitenstein la consolidarea şi extinderea Parteneriatului Strategic bilateral şi i-a înmânat oficialului american medalia aniversară „150 de ani de diplomaţie românească”, se mai arată în comunicat.

Ambasadorul Mark Gitenstein şi-a prezentat scrisorile de acreditare la 2 septembrie 2009 şi îşi va încheia misiunea în România la 14 decembrie 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Egiptul încearcă să liniștească Grecia cu privire la statutul Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai
Egiptul încearcă să liniștească Grecia cu privire la statutul Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai
Egiptul a estimat vineri că o decizie judecătorească privind Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai nu ameninţă acest sit sacru, inclus în patrimoniul mondial UNESCO, în încercarea de a......
Nicușor Dan se duce azi în zonele afectate de inundații din Covasna și Harghita, inclusiv la Salina Praid
Nicușor Dan se duce azi în zonele afectate de inundații din Covasna și Harghita, inclusiv la Salina Praid
Președintele României, Nicușor Dan, face astăzi o vizită la Salina Praid și în zonele afectate de inundații din județul ...
Trump vrea să ducă taxele vamale pentru importurile de oțel la 50%, pentru a apăra producția din SUA
Trump vrea să ducă taxele vamale pentru importurile de oțel la 50%, pentru a apăra producția din SUA
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că plănuieşte să crească taxele vamale pe importurile de oţel ...
Șeful Pentagonului avertizează că Beijingul se pregătește să utilizeze forța în zona Asia-Pacific, amenințarea putând fi iminentă
Șeful Pentagonului avertizează că Beijingul se pregătește să utilizeze forța în zona Asia-Pacific, amenințarea putând ...
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat sâmbătă că China se pregăteşte "să utilizeze forţa militară" ...