Gitenstein: companii americane care au renunţat să investească în România din cauza corupţiei
„Ştiu companii care s-au gândit să vină în România, dar sunt îngrijorate de calitatea mediului de afaceri de aici, mă refer la corupţie, la transparenţa guvernului, a mai multor guverne, nu doar a guvernului actual, mă refer la modul în care se fac afacerile. Am avut multe companii americane frustrate de imprevizibilitatea procesului de decizie, în special, deciziile legate de recuperarea TVA-ului datorat lor, de ajutorul de stat. Mai multe companii au fost foarte nemulţumite de licitaţii, au simţit că procesul era fie incorect, fie imprevizibil. Ştiu companii active aici, nu voi da nume, ale cărora consilii de administraţie discutau dacă să investească aici sau în Turcia sau Slovenia sau în alte ţări. Iar în final au decis să nu mai investească aici. Pe de altă parte, de la încheierea crizei şi stabilizarea monedei dvs, datorită faptului că în final aţi respectat dispoziţiile legale, câteva companii majore au făcut investiţii importante. Ford a făcut o investiţie de un miliarde de dolari de atunci”, a declarat Gitenstein, într-o emisiune difuzată duminică de Pro TV.
Ambasadorul a spus că rămâne optimist în privinţa României, în ciuda evenimentelor care au avut loc în această vară pe scena politică din ţara noastră.
Cât priveşte poziţia SUA privind evenimentele politice din vară, diplomatul american a spus: „Aceste lucruri nu au legătură cu Traian Băsescu. Au de-a face cu impunerea statului de drept şi cu respectarea propriilor legi. Chestiunea în vara aceasta a fost că Parlamentul dvs a dat nişte legi referitoare la desfăşurarea referendumului, apoi, în ultimă clipă, a început să se facă schimbări la aceste legi, iar Curtea Constituţională a decis că acest lucru este neconstituţional. Pentru SUA, pentru membrii UE, pentru alţi investitori, americani sau nu, important este că, dacă respectaţi propriile reguli, indiferent că acestea se referă la democraţie, la politicile fiscale, la licitaţii sau la orice altceva, dacă nu ai un regim legal previzibil nu eşti un aliat de încredere şi nu eşti un loc sigur pentru investiţii. Acesta este criteriul pe care l-am folosit de când am venit aici”.
El a adăugat că orice companie, atunci când decide să investească pe o piaţă, vrea să ştie că banii vor fi în siguranţă şi că poate lua decizii informate, că deciziile guvernului din ţara respectivă sunt previzibile.
Întrebat despre o posibilă nouă suspendare a preşedintelui Băsescu, Gitenstein a spus că sistemul românesc în privinţa demiterii şefului statului este similar cu cel al SUA şi că acest lucru nu poate fi făcut prea uşor.
„Sistemul dumneavoastră prezidenţial nu-i aşa de diferit de al nostru, în sensul că preşedintele e ales de popor, pentru o perioadă de timp limitată, în cazul dumneavoastră 5 ani, în cazul nostru 4 ani. În SUA, nu-l poţi demite pe preşedintele ţării decât dacă e în mod formal pus sub acuzare de Camera Reprezentanţilor, judecat în Senat şi demis. În peste 230 de ani, noi n-am făcut asta niciodată în SUA. Şi ştiţi de ce? Pentru că noi considerăm că e important ca preşedintele să aibă autoritatea de a acţiona, cât timp acţionează în limitele Constituţiei şi îşi îndeplineşte atribuţiile în mod legal, în acea perioadă. Persoana e aleasă într-un anumit an şi îşi duce la bun sfârşit mandatul. E o chestiune importantă pentru stabilitatea poziţiei. Şi asta e o problemă de stabilitate”, a afirmat diplomatul american.
El a subliniat că în România nu este uşor de demis preşedintele, amintind faptul că Traian Băsescu s-a confruntat cu două tentative de demitere.
„Nici în România nu e uşor să demiţi un preşedinte. Într-adevăr, au fost două tentative de demitere a domnului Băsescu, iar acest lucru nu s-a întâmplat. Întrebarea e dacă respectaţi regulile prin care se face acest lucru. Asta s-a întâmplat în această vară. Problema e că, într-o republică, nu contează numai ce decide majoritatea, contează ce spun regulile şi ce decid instanţele. Câtă vreme aceste decizii sunt luate într-o manieră adecvată şi legală, ele trebuie respectate”, a declarat ambasadorul.
Gitenstein a fost întrebat şi cu privire la discuţiile avute cu Crin Antonescu, atunci când a fost preşedinte interimar, punctând că acesta şi-a luat angajamentul să acţioneze în limitele poziţiei deţinute.
„I-am spus că sperăm să acţioneze în limitele poziţiei deţinute, adică de preşedinte interimar al României. Şi-a luat acest angajament şi, ca să fiu sincer faţă de domnul Antonescu, a şi respectat această promisiune”, a răspuns Gitenstein