GlaxoSmithKline pregăteşte închiderea firmei din România, dar operează în continuare pe piaţa locală prin El Pharma, ca urmare a schimbării modelului de afaceri

16 10. 2024
gsk 3

Compania britanică Setfirst Limited a decis reducerea capitalului social al GlaxoSmithKline SRL cu 453 de milioane de lei, suma antemenţionată urmând să fie restituită companiei-mamă, potrivit unei decizii a societăţii din 24 iulie, despre care Economica.net a scris deja joi, 10 octombrie.

În 2021 GSK şi-a schimbat modelul de afaceri în România. De atunci operăm prin partenerul nostru El Pharma, parte din grupul Phoenix, pentru a continua să oferim medicamentele şi vaccinurile noastre pacienţilor din România. Reducerea capitalului social al GlaxoSmithKline SRL este o consecinţă a deciziei GSK de a-şi schimba modelul de afaceri”, au răspuns pentru Economica.net oficialii companiei-mamă GSK.

El Pharma este cea mai nouă firmă din România a grupului german Phoenix, înfiinţată în 2020.

El Pharma e furnizor de servicii integrate în domeniul sănătăţii şi oferă servicii de import și distribuţie, servicii integrate de acces pe piaţă: gestionarea tuturor activităților de stabilire a prețurilor, atât pentru produse noi, cât și pentru cele existente; suport în activitățile de rambursare, atât condiționată, cât și necondiționată; asigurarea interfeței cu Ministerul Sănătății, Casa Naționala de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului.

Din grupul Phoenix mai fac parte farmaciile Help Net şi Farmexim, unul dintre cei mai vechi importatori şi distribuitori de produse farmaceutice din ţara noastră.

Sursă foto: Gsk.com