Globalworth cumpără un teren de 4,5 ha în Ștefănești și preia un proiect logistic de la CATTED
Globalworth este acționarul majoritar în parteneriatul semnat cu cei de la CATTED, care presupune preluarea parcului logistic din Chitila, dar și a unui teren de 45.000 de mp, unde va dezvolta un nou parc logistic cu unități cu suprafețe mici de închiriat în zona Ștefănești.
Proiectul din Chitila este finalizat și are 13 clădiri cu o suprafață totală închiriabilă de 7.000 mp, construite pe un teren de 18.100 mp. Cele 13 hale dispun de spații de depozitare cuprinse între 200 și 600 mp și de spații de birouri cu suprafețe cuprinse între 50 și 180 mp.
Noul proiect de la Ștefănești urmărește același concept de spații mici de depozitare, și va avea trei facilități industriale cu o suprafață totală închiriabilă de 18.000 mp. În cele trei clădiri vor fi până la 24 unități de închiriat, cu suprafețe de depozitare de la 500 la 1.500 mp. Fiecare modul dispune de cel puțin un drive-in, cât și o rampă de andocare.
„După progresul avut în urma creșterii industriei e-commerce, am identificat un nou target cu mare potențial: companiile mici și mijlocii care caută spații moderne de depozitare. Găsirea unui partener de încredere, CATTED, ne-a încurajat să investim în această nouă direcție și sperăm ca unitățile deja existente, precum și cele pe care urmează să le dezvoltăm împreună să răspundă nevoilor acestor companii”, spune Mihai Zaharia, Director de Investiții Globalworth România și Director Piețe de Capital Globalworth Group.
CATTED face parte din CATTED Group, un grup antreprenorial românesc construit de la zero în 1994 de familia Cobâlaș. Primul business a fost înființat în domeniul comerțului, respectiv al construcțiilor, domeniu în care, în prezent, activează CATTED Industrial și CATTED Rezidențial. Grupul este prezent și pe piața medicală prin Dental CATTED, în piața horeca prin hotelul Tecadra și berăria Bierhaus 67, cât și în piața serviciilor de beauty prin CATTED Beauty Studio.
La finalul anului 2021, portofoliul Globalworth Industrial, sub-brandul de logistică și industrie ușoară a Globalworth, se întinde pe o suprafață de peste 261.000 mp, cu un grad de ocupare de peste 95%, în diferite zone din România.