Glovo încheie un parteneriat strategic de 100 milioane de euro cu Stoneweg pentru a extinde divizia Q-Commerce, inclusiv în România
Acordul vizează ca Stoneweg să investească 100 de milioane de euro în construcția și renovarea bunurilor imobiliare din orașele principale ale piețelor cheie Glovo. Acest lucru va ajuta la accelerarea extinderii infrastructurii brandului și a spațiilor de stocare și livrare, pe măsură ce mai mulți parteneri de retail se alătură diviziei Q-Commerce.
„Credem cu tărie că am intrat deja în cea de-a treia generație de comerț. După încheierea investiției Stoneweg, ne vom consolida angajamentul strategic față de Q-Commerce, ceea ce ne va permite să conectăm mai bine oamenii cu o mare varietate de produse disponibile în orașele lor”, a declarat Oscar Pierre, cofondator și CEO al Glovo.
Glovo se va concentra inițial pe creșterea rețelei sale de spații de stocare și livrare din Spania, Italia, Portugalia, România și alte țări în curs de examinare în Europa.
În prezent, operează 18 spații de stocare și livrare la nivel global – în orașe precum Barcelona, Madrid, Lisabona și Milano – și dorește acum să deschidă spații similare în Valencia, Roma, Porto și București. Compania își propune să dețină 100 de astfel de spații de stocare și livrare până la sfârșitul anului 2021.
Pionier în domeniul livrării „multi-category”, care a făcut parte din serviciile sale de la începuturi, Glovo colaborează cu unele dintre cele mai mari companii din lume, inclusiv Unilever, IKEA, Nestle și LOréal, și supermarketuri precum Kaufland, Carrefour și Continente. Până în prezent, platforma a livrat peste 12 milioane de comenzi din mai multe categorii la nivel global și în 2020 a înregistrat o rată de creștere de peste 300% de la an la an.
Angajamentul companiei de a-și consolida divizia Q-Commerce vine ca un răspuns direct la schimbarea comportamentului consumatorilor și a cererii de livrare rapidă sau în aceeași zi.
„În urma pandemiei de COVID-19, credem că magazinele de tip „dark stores” reprezintă viitorul comerțului post-pandemic și credem că vom vedea o schimbare permanentă a obiceiurilor consumatorilor către livrarea în aceeași zi sau imediată. Suntem încântați să continuăm să extindem oferta noastră, astfel încât toate tipurile de afaceri, de la magazine independente locale la lanțuri multinaționale, să poată ajunge la tot mai mulți clienți datorită noilor soluții tehnologice și infrastructurii extrem de eficiente”, a declarat Oscar Pierre, cofondator și CEO al Glovo.
Joaquín Castellví, Founding Partner și Head of Acquisitions for Europe for Stoneweg, a declarat: „Suntem încântați de acest parteneriat cu Glovo, o companie dinamică cu o cultură similară cu a noastră: să fim în fruntea nevoilor pieței sale. Divizia Q-Commerce Glovo răspunde cerințelor în creștere ale consumatorului modern. Pentru Stoneweg, reprezintă, de asemenea, o oportunitate de a oferi clienților noștri diversitate cu o nouă clasă de active prin orașe consolidate în care operează Glovo”.