Bilanţul Glovo la 3 ani în România: tranzacții de peste 250 de milioane euro și mai mult de 70 milioane de produse livrate

20 05. 2021
glovo_17645800

Cum a evoluat compania între 2018 și 2021?
Primii trei ani ai aplicației Glovo în România au fost marcați de o expansiune continuă pe plan local, serviciul Glovo fiind în acest moment prezent în 40 de orașe din România. Aplicația reunește peste 17.000 de curieri înscriși în București și peste 11.000 în provincie, dintre care 4000 sunt activi în capitală și peste 3.000 în provincie.

Cât despre numărul de parteneri, pe Glovo se găsesc la ora actuală peste 6.000 de parteneri din diferite categorii, un procent semnificativ – de 82% – fiind reprezentat de întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), pentru care Glovo a reprezentat o modalitate de supraviețuire în timpul pandemiei.

Atunci când vine vorba despre comenzile făcute prin intermediul aplicației Glovo, acestea au avut o valoare medie de 65 de lei în București și de 56 de lei în restul țării. Cea mai mare comandă în înregistrată în cei trei ani de existență pe piața din România a fost făcută în anul 2020 și a fost în valoare de 3.800 lei.

Trei ani de Glovo în cifre:
● Valoarea tranzacționată în trei ani: peste 250 milioane euro
● Venituri totale încasate de curierii parteneri de la venirea Glovo în România: peste 50 milioane de euro
● Număr de produse livrate: peste 70 milioane de produse livrate în cei trei ani
● Număr de kilometri parcurși de curierii parteneri Glovo în trei ani: 95 milioane
● Comenzi efectuate în trei ani: peste 20 de milioane
● Cele mai active trei orașe pe Glovo în trei ani: București, Timișoara, Cluj
● Cele mai populare trei produse comandate prin Glovo: McPuișor, Cheeseburger, banane
● Cel mai activ curier raportat la numărul de comenzi: peste 14.000 de comenzi onorate de un singur curier partener de la înscrierea sa în aplicație

Planurile companiei
Din dorința de a fi cât mai aproape de utilizatorii săi, Glovo va continua planul de extindere, atât în ceea ce privește prezența în noi orașe, cât și atunci când vine vorba despre adăugarea de noi parteneri în aplicație, pentru a oferi o varietate cât mai mare de produse.

De altfel, în perioada următoare Glovo își concentrează eforturile pe dezvoltarea diviziei de Q- Commerce, care reprezintă o parte importantă a angajamentului strategic al companiei pentru a realiza livrări din mai multe categorii. La începutul lunii aprilie, Glovo a obținut o finanțare de 450 milioane de euro, care este îndreptată spre divizia de Q-Commerce și aprofundarea ofertelor unice din mai multe categorii, pe toate piețele pe care Glovo operează.

„E un moment important pentru noi și vrem să le mulțumim celor care ne-au ajutat să ajungem aici: utilizatori, parteneri, curieri, echipa locală, globală, iar lista poate continua. Am crescut datorită celor care au avut încredere în noi și care au folosit Glovo de fiecare dată când au avut nevoie. Suntem în continuare motivați să oferim un serviciu de calitate, util și divers, iar anul acesta, de ziua noastră, am pregătit o serie de reduceri pentru toți utilizatorii Glovo Prime.”, a declarat Victor Răcariu, General Manager Glovo CEE.