GM investeşte 4 miliarde euro în marca Opel până în 2016
‘Fiind o companie auto de nivel global, GM are nevoie de o prezenţă puternică în Europa – în termeni de design şi dezvoltare, precum şi în procesul de producţie şi vânzări. Opel este esenţial pentru succesul nostru şi are sprijinul total al companiei-mamă’, a declarat Dan Akerson, preşedinte director general GM.
Consiliul de Administraţie GM a ales Germania pentru una dintre întâlnirile programate regulat pentru a obţine informaţii direct de la sursă cu privire la progresele înregistrate de strategia pe 10 ani DRIVE!2022 şi provocările pieţei auto europene. Consiliul a folosit ocazia pentru a se întâlni cu economişti, politicieni şi sindicalişti.
‘Consiliul de Administraţie se află aici pentru a îşi sublinia solidaritatea şi sprijinul. Opel este parte a GM din 1929 şi este astăzi mai mult decât oricând un element decisiv în forţa putere inovatoare a companiei. Acest parteneriat este mai puternic decât a fost vreodată”, a afirmat preşedintele Consiliului de Supraveghere Opel, Steve Girsky.