Goana după tratamente şi vaccinuri contra COVID-19. Unde suntem acum

Tratamente: După rateuri, speranţă

– Dexametazona: salvează vieţi

Ieftină şi disponibilă pe scară largă, dexametazona este un steroid utilizat în mod obişnuit pentru tratarea reacţiilor alergice, dar şi a artritei reumatoide şi a astmului.

La jumătatea lunii iunie, o echipă de cercetători care caută tratamente pentru COVID-19 a anunţat că dexametazona a redus cu o treime decesele în rândul pacienţilor cu forme grave, comparativ cu tratamentul obişnuit.

Guvernul britanic a anunţat la scurt timp că pacienţii vor începe să primească primul medicament despre care s-a dovedit că reduce decesul asociat COVID-19.

Nu este, însă, un glonţ de argint – în timp ce cercetătorii consideră că dexametazona ar putea salva viaţa unui pacient din opt conectaţi la ventilatoare, s-a dovedit că prezintă puţine beneficii clinice în cazurile mai puţin grave.

– Remdesivir: câştiguri marginale

Cel puţin două studii majore din Statele Unite au demonstrat că medicamentul antiviral remdesivir poate reduce perioada de spitalizare pentru pacienţii cu COVID-19.

Cercetări publicate în jurnalul ştiinţific de renume New England Journal of Medicine din luna mai au demonstrat că injecţii cu remdesivir – destinat iniţial ca tratament pentru Ebola – au accelerat recuperarea pacientului în comparaţie cu un placebo.

Washingtonul a autorizat utilizarea de urgenţă a medicamentului la data de 1 mai, iniţiativă urmată de mai multe naţiuni asiatice, inclusiv Japonia şi Coreea de Sud.

Deşi notabile, efectele medicamentului nu par să fie miraculoase – în medie, acesta a redus durata de spitalizare a pacienţilor de la 15 zile la 11.

Cu toate acestea, un studiu publicat în jurnalul ştiinţific The Lancet nu a identificat niciun „beneficiu clinic semnificativ” în urma tratării cu remdesivir a pacienţilor diagnosticaţi cu noul coronavirus.

– Hidroxiclorochina: rezultate mixte

Lăudată de preşedintele SUA, Donald Trump, drept o apărătoare-minune împotriva COVID-19, există puţine dovezi ştiinţifice conform cărora hidroxiclorochina, medicament antimalaric vechi de zeci de ani, funcţionează cu adevărat ca tratament.

În această lună, grupul britanic de cercetare RECOVERY a concluzionat că acest medicament nu a ajutat deloc pacienţii cu COVID-19.

De asemenea, un studiu publicat în The Lancet – retras din cauza problemelor cu datele – a susţinut ca hidroxiclorochina nu a prezentat niciun beneficiu şi chiar a crescut riscul de deces, ceea ce a determinat întreruperea mai multor studii.

SUA şi-au retras, la 15 iunie, autorizaţia pentru utilizarea în regim de urgenţă a hidroxiclorochinei pentru tratarea COVID-19 şi a unui medicament similar, clorochina.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat, două zile mai târziu, că hidroxiclorochina poate fi exclusă ca tratament pentru pacienţii internaţi.

Cu toate acestea, OMS a recunoscut că studiile clinice în curs pot demonstra că medicamentul poate avea o anumită valoare ca măsură de prevenţie.

– Dulapul cu medicamente

Alte câteva medicamente destinate altor afecţiuni au fost testate împotriva COVID-19.

Conform The Lancet, au existat deja peste o mie de studii clinice efectuate asupra a zeci de tratamente farmaceutice.

Printre cele mai promiţătoare se numără medicamentele antiretrovirale lopinavir şi ritonavir, medicamentul antipsihotic clorpromazină şi tocilizumab, un imunosupresor.

Studii care implică transfuzia plasmei de la pacienţi vindecaţi au demonstrat, de asemenea, un oarecare potenţial.

Dar, în ciuda eforturile fără precedent din domeniul cercetării, nu există încă o intervenţie medicală în totalitate eficientă împotriva COVID-19.

Majoritatea experţilor consideră că, mai degrabă decât să se poticnească într-un medicament miraculos ce ucide virusul, programele de tratament se vor baza probabil pe o varietate de medicamente administrate împreună.

Vaccinuri: Cursă contra cronometru

– Câte sunt în pregătire?

Într-o actualizare a situaţiei publicată de OMS la 16 iunie au fost identificate unsprezece studii clinice diferite, aflate în derulare la nivel mondial pentru obţinerea unui vaccin contra COVID-19.

Peste jumătate dintre studiile clinice care implică subiecţi umani (spre deosebire de cele efectuate pe animale de laborator) sunt în desfăşurare în China, ţara în care a fost identificat pentru prima dată virusul cu potenţial letal SARS-CoV-2, care provoacă boala COVID-19. Chiar dacă numărul de noi cazuri este în creştere la Beijing, China intenţionează să fie prima ţară din lume care vine cu un vaccin şi şi-a accelerat studiile.

La nivel mondial, vaccinurile candidate în curs de dezvoltare se află, în mare parte, în Faza 1 de studiu clinic, primul dintre cei trei paşi pentru testarea siguranţei. Câteva sunt în Faza a 2-a în care, alături de Faza a 3-a, este testată eficacitatea.

Până în prezent au fost publicate doar rezultate parţiale, unele dintre acestea fiind considerate „încurajatoare”.

Printre cele mai avansate se numără un proiect european condus de Universitatea Oxford în cooperare cu compania farmaceutică AstraZeneca.

Un altul, din China, în care sunt implicate Academia Militară de Ştiinţe Medicale şi compania CanSinoBIO, este, de asemenea, în derulare.

Pe lângă studiile asupra vaccinului care sunt deja în pregătire, OMS a listat alte 128 de vaccinuri candidate care sunt încă în faza pre-clinică.

O altă încercare de a cataloga toate evoluţiile studiilor în curs asupra vaccinului, realizată de Şcoala de Igienă şi Medicină Tropicală din Londra, a consemnat cel puţin 194, inclusiv 17 aflate în faza de studiu clinic.

– Diferite căi de abordare

OMS a clasificat proiectele de vaccinuri în opt categorii, incluzându-le pe cele care s-au dovedit eficiente împotriva altor virusuri şi pe cele experimentale.

Unii agenţi patogeni din vaccinurile clasice sunt atenuaţi, ceea ce înseamnă că au fost slăbiţi chimic sau prin încălzire, însă rămân „vii”. Alţii sunt inactivi, ceea ce înseamnă că virusul a fost distrus.

Aşa-numitele vaccinuri subunitare utilizează un fragment viral – de obicei o proteină de suprafaţă – pentru a declanşa un răspuns imun şi imunitate.

Vaccinurile cu vector viral, în schimb, utilizează virusuri vii, benigne, pentru a transporta ADN-ul care induce imunitatea în celulele umane.

În cele din urmă, o nouă clasă de vaccinuri valorifică o altă formă de material genetic, ARN, care codifică informaţiile necesare pentru a stimula producţia unei proteine implicate în patogenia infecţiilor patogene pentru a declanşa o reacţie imună în celule.

– Calendar

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a estimat, la jumătatea lunii mai, că un vaccin ar putea fi gata într-un an, descriind acesta un „scenariu optimist”.

Însă, unii experţi speră ca un vaccin să poată fi gata până la sfârşitul anului pentru a respinge un al doilea val de infecţii – dacă acesta apare – în emisfera nordică.

Guvernul american îşi propune, prin proiectul „Warp Speed”, să livreze 320 de milioane de doze de vaccin – aproximativ cât populaţia Statelor Unite – până în ianuarie 2021 şi a indicat că acesta va contribui la subscrierea costurilor de dezvoltare la firme private.

În China, gigantul administrat de stat Sinopharm are în prezent în pregătire două vaccinuri candidat, care ar putea fi scoase pe piaţă la sfârşitul anului 2020 sau la începutul anului 2021.

Mai multe proiecte din Europa vizează de asemenea un vaccin aprobat până la sfârşitul anului, deşi procesele de producţie şi de introducere pe piaţă ar putea dura câteva săptămâni sau luni în plus.

Germania, Franţa, Italia şi Olanda au semnat un acord cu grupul farmaceutic AstraZeneca, ce garantează că 300 de milioane de doze de vaccin vor fi livrate către Uniunea Europeană.

– Preţ

Principalele grupuri farmaceutice au declarat că vor face disponibile orice vaccinuri pe care le produc la un preţ rezonabil.

AstraZeneca s-a angajat „să nu obţină niciun profit cu acest vaccin”, potrivit preşedintelui filialei din Franţa a companiei, Olivier Nataf, care a indicat un preţ de doi euro pe doză.

– La coadă

Administraţia Trump a precizat că va fi acordată prioritate vârstnicilor, persoanelor care prezintă factori de risc cunoscuţi, cum ar fi hipertensiune arterială sau diabet, şi lucrătorilor esenţiali, cu precădere din sistemul sanitar.

Şi alte ţări au evidenţiat priorităţi similare.