Google a anunţat că Turcia a interceptat sistemul său de adrese pe internet
Google a recepţionat ‘numeroase informaţii credibile şi a confirmat prin cercetările sale că serviciul DNS (Sistemul de Nume de Domenii) a fost interceptat de către majoritatea furnizorilor turci de acces la internet’, a scris în acest weekend pe blogul Google destinat securităţii unul dintre inginerii companiei, Steven Carstensen.
Serverul DNS ‘spune computerului vostru adresa serverului pe care îl căutaţi, în acceaşi manieră în care căutaţi un număr de telefon în cartea de telefon’, a explicat inginerul de la Google.
‘Imaginaţi-vă că cineva înlocuieşte cartea de telefoane cu alta, care seamănă foarte mult cu originalul, cu excepţia faptului că informaţiile oferite despre anumite persoane sunt numere false de telefon’, a adăugat expertul IT.
‘Aceasta este în mare ce s-a întâmplat: furnizorii turci de acces la internet au înlocuit serverele care asigurau serviciul DNS al Google’, a concluzionat inginerul Steven Carstensen.
Anunţul companiei Google ilustrează un nou efort al guvernului de la Ankara de a bloca accesul cetăţenilor ţării la reţelele de socializare şi la o parte din giganţii internetului.
Cu o săptămână în urmă Turcia a blocat accesul la reţeaua socială Twitter şi ulterior la canalul video online YouTube, ca urmare a difuzării unei înregistrări a unei reuniuni confidenţiale în care se făcea referire la o intervenţie militară turcă în Siria.
Experţi ONU au condamnat deciziile guvernului de la Ankara de blocare a accesului la reţeaua Twitter şi canalul YouTube, considerându-le drept ‘limitări excesive ale dreptului fundamental’ la libertatea de opinie şi de expresie.