Google a interzis ochelarii Google Glass la adunarea acţionarilor. Vezi de ce
Decizia Google a nermulţumit un grup de protecţie a drepturilor consumatorilor, care a acuzat gigantul IT de ipocrizie.
Ochelarii Google Glass sunt un prototip de computer portabil cu un ecran poziţionat chiar deasupra ochiului drept al utilizatorului, precum şi o cameră video şi un microfon. Dispozitivul permite utilizatorului să acceseze site-uri, să folosească aplicaţii. Cea mai controversată funcţie este însă cea de înregistrare. Unele grupuri de protecţie a vieţii private şi-au exprimat îngrijorarea că aceaia care poartă ochelarii vor putea să fotografieze şi să înregistreze persoane fără consimţământul acestora.
„Camerele, dispozitivele de înregistrare şi alte dispozitive, precum smartphone-urile, nu vor fi permise la adunarea acţionarilor. De asemenea, este interzis să se facă fotografii”, potrivit instrucţiunilor de participare la adunarea generală anuală a acţionarilor Google.
Organizaţia nonprofit Consumer Watchdog i-a calificat drept ipocriţi pe directorii Google pentru impunerea acestor restricţii.
„Google introduce unul dintre cele mai invazive dispozitive din toate timpurile. Google Glass ajută oamenii care vor să ne invadeze intimitatea, înregistrându-ne şi făcându-ne poze pe ascuns, dar când vine vorba de propria lor intimitate, directorii Google o apără cu tărie, a afirmat John M. Simpson, director de proiect la Consumer Watchdog.
O versiune Google Glass ar putea fi lansată în prima parte a anului următor. Google a anunţat recent că ochelarii nu vor avea deocamdată funcţia de recunoaştere facială, care a stârnit opinii pro şi contra în faza de testare, grupul explicând că nu va include această aplicaţie în înainte de a dispune de elemente solide de protejare a vieţii private.