Google aduce în premieră, în România, aplicaţiile YouTube Music şi YouTube Premium

Utilizatorii români de YouTube au la dispoziţie, începând de miercuri, noile aplicaţii YouTube Music şi YouTube Premium prin care pot asculta muzica preferată fără a fi deranjaţi de reclame, se arată într-un comunicat de presă al Google, deţinătorul canalului de streaming.
Economica.net - mie, 15 mai 2019, 11:20
Google aduce în premieră, în România, aplicaţiile YouTube Music şi YouTube Premium

Potrivit sursei citate, noua aplicaţie YouTube Music poate fi descărcată din Play Store and App Store sau poate fi accesată de pe desktop la music.youtube.com.

Aplicaţia vine în două variante: una gratuită, susţinută de reclame, iar alta cu abonament, sub titulatura YouTube Music Premium, cu un tarif de 22 de lei/lună. Faţă de versiunea gratuită, YouTube Music Premium oferă redare în background, descărcări, nu are reclame, iar muzica poate fi ascultată offline. Funcţionalitatea „Offline Mixtape” din YouTube Music Premium descarcă automat piesele preferate ale utilizatorului.

În YouTube Music poate fi ascultată sau vizionată muzica preferată într-un singur loc. Astfel, pot fi găsite piese oficiale, albume, mii de playlist-uri ale fanilor sau generate de aplicaţie plecând de la un artist sau o piesă, întregul catalog de remixuri, concerte live, cover-uri, mash-up-uri şi videoclipuri.

Abonaţii Google Play Music vor primi automat acces la YouTube Music Premium, în timp ce Google Play Music rămâne neschimbat, în sensul că utilizatorii vor putea accesa toată muzica achiziţionată, colecţiile încărcate şi playlist-urile salvate.

Alături de YouTube Music, tot de miercuri este disponibilă în România şi aplicaţia YouTube Premium, o versiune premium pentru întreaga platformă YouTube, prin care utilizatorii pot avea acces la conţinutul YouTube Originals, ce cuprinde seriale şi filme originale, precum Cobra Kai, Origin, Wayne, Weird City şi multe altele.

YouTube Premium este gratuit în prima lună, iar apoi disponibil cu un abonament de 26 lei/lună.

Larry Page şi Sergey Brin au fondat Google în anul 1998. De atunci, compania a crescut la peste 50.000 de angajaţi la nivel global, oferind o gamă largă de produse şi platforme populare ca: Search, Maps, Ads, Gmail, Android, Chrome şi YouTube. În octombrie 2015, Alphabet a devenit compania-mamă a Google.

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu: Câştigătorul primului lot al autostrăzii A7 dintre Paşcani şi Suceava va fi anunţat săptămâna viitoare
Grindeanu: Câştigătorul primului lot al autostrăzii A7 dintre Paşcani şi Suceava va fi anunţat săptămâna viitoare
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat astăzi că săptămâna viitoare va fi anunţat câştigătorul primului lot al autostrăzii A7 dintre Paşcani şi Suceava....
Cătălin Predoiu: Autorităţile române sunt la zi cu toate operaţiunile din dosarul Visa Waiver. Amânarea vine în urma unei decizii luate de SUA
Cătălin Predoiu: Autorităţile române sunt la zi cu toate operaţiunile din dosarul Visa Waiver. Amânarea vine în urma ...
Autorităţile române sunt la zi cu toate operaţiunile din dosarul Visa Waiver, a declarat, sâmbătă, la Suceava, vicepremierul ...
Ce pericole generează Inteligența Artificială pentru forța de muncă. Document oficial UE
Ce pericole generează Inteligența Artificială pentru forța de muncă. Document oficial UE
Urmare a ultimului summit G7 din Italia, din decembrie 2027, Comitetului Economic și Social European (CESE), organism consultativ ...
Daniel David declară că nu ar interzice TikTok și nici alte rețele sociale, care pot să aibă un rol educativ
Daniel David declară că nu ar interzice TikTok și nici alte rețele sociale, care pot să aibă un rol educativ
Ministrul Educaţiei Daniel David reafirmă că nu ar interzice nici TikTok şi alte reţele de socializare şi nici tehnologia ...