Google alocă două milioane de euro pentru proiecte caritabile derulate în zece ţări, inclusiv în România

Gigantul american Google va aloca două milioane de euro în granturi pentru organizaţii din România şi alte zece ţări din Europa Centrală şi de Est (CEE), ce vor fi selectate în cadrul competiţiei Google.org Impact Challenge.
Economica.net - mie, 20 ian. 2021, 11:42
Google alocă două milioane de euro pentru proiecte caritabile derulate în zece ţări, inclusiv în România

Potrivit unui comunicat al Google România, transmis miercuri AGERPRES, pentru obţinerea granturilor, organizaţii non/pro-profit şi instituţii academice din România pot aplica pe pagina proiectului (g.co/ceechallenge) până la data de 1 martie 2021. Proiectele trebuie să fie caritabile, de orice mărime şi orice nivel de maturitate (poate fi o idee nouă sau una care funcţionează deja) şi au nevoie de resurse pentru extindere.

Organizaţiile care aplică trebuie să fie din următoarele ţări: România, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Slovenia.

Proiectele alese pentru finanţare vor fi selectate de Google, cu sprijinul INCO Group şi al unui grup de experţi, iar valoarea fiecărui grant va fi cuprinsă între 50.000 de euro şi 250.000 de euro.

„Cred că astfel de iniţiative pot reduce decalajul la nivelul abilităţilor digitale şi online, care s-a mărit odată cu pandemia. Oportunităţi egale la piaţa muncii pentru toată populaţia sunt esenţiale într-o societate sănătoasă. De aceea, Google este implicat în susţinerea educaţiei în domeniul digital încă din 2016, prin lansarea Atelierului Digital. Proiectul Google.org Impact Challenge este un nou pas important în susţinerea pregătirii digitale la nivelul grupurilor dezavantajate”, a declarat Elisabeta Moraru, manager de ţară al Google România.

Conform datelor companiei, în 2020, prin programele derulate în România, Google a sprijinit 39.000 de persoane în dezvoltarea abilităţilor digitale sau trecerea la o carieră în domeniul digital.

Totodată, la nivelul întregii regiunii CEE, aproximativ 250.000 de persoane au primit o astfel de pregătire prin programele derulate de Google, anul trecut.

În 2020, Google.org a acordat granturi pentru proiecte caritabile în valoare de 300.000 de euro în România, în timp ce suma pentru toată zona centrală şi de Est a Europei a depăşit 1,5 milioane de euro.

Larry Page şi Sergey Brin au fondat Google în anul 1998, iar de atunci compania a crescut la peste 50.000 de angajaţi la nivel global, oferind o gamă largă de produse şi platforme populare, precum: Search, Maps, Ads, Gmail, Android, Chrome şi YouTube. În octombrie 2015, Alphabet a devenit compania-mamă a Google.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 60 de universități din Germania și Austria au anunțat că se retrag de pe rețeaua socială X, din cauza derivelor antidemocratice întâlnite pe această platformă
Peste 60 de universități din Germania și Austria au anunțat că se retrag de pe rețeaua socială X, din cauza derivelor ...
Peste 60 de universităţi germane şi austriece au anunţat vineri că se retrag de pe reţeaua socială X a miliardarului american Elon Musk, îngrijorate de derivele antidemocratice ale acestei......
Compania petrolieră a Serbiei NIS, controlată de Gazprom și cu benzinării în România, a fost sancționată de SUA. Rușii trebuie să vândă tot, în 45 de zile, altfel Serbia rămâne fără petrol
Compania petrolieră a Serbiei NIS, controlată de Gazprom și cu benzinării în România, a fost sancționată de SUA. ...
În urma noilor sancțiuni ale Statelor Unite împotriva sectorului petrolier rusesc, Gazprom Neft va avea la dispoziție ...
Partidul Liberal din Canada îl va alege pe succesorul prim-ministrului Justin Trudeau pe 9 martie
Partidul Liberal din Canada îl va alege pe succesorul prim-ministrului Justin Trudeau pe 9 martie
Partidul Liberal al premierului canadian demisionar Justin Trudeau a anunţat în noaptea de joi spre vineri că înlocuitorul ...
SUA au mărit la 25 de milioane de dolari recompensa pentru arestarea președintelui venezuelean Maduro, chiar în ziua în care el a depus jurământul de învestire pentru al treilea mandat
SUA au mărit la 25 de milioane de dolari recompensa pentru arestarea președintelui venezuelean Maduro, chiar în ziua în ...
Statele Unite ale Americii au anunţat vineri creşterea la 25 de milioane de dolari a recompensei pe care o oferă pentru ...