Google, Apple şi alte companii de Internet ar putea simţi în curând lungul braţ al fiscului francez
Impozitarea sectorului digital la nivelul celorlalte industrii ar putea genera statului francez venituri anuale de peste 500 de milioane de euro, contribuind la reducerea deficitului bugetar, a declarat Philippe Marini, şef al comisiei pentru finanţe din Senat, transmite Bloomberg.
Ţări din întreaga Europă caută soluţii pentru colectarea mai eficientă a taxelor de la companii care până acum au scăpat de o analiză mai atentă.
„Aceste venituri pierdute au atras atenţia, în special în această perioadă în care ţările europene trebuie să îşi echilibreze finanţele”, a declarat Marini la sfârşitul lunii trecute.
Politicienii francezi, ca şi alţi omologi europeni, au intensificat eforturile de taxare a giganţilor din domeniul Internetului, care evită să plătească impozite şi TVA de ordinul sutelor de milioane de euro folosindu-se de lacunele legislative şi diferenţele dintre sistemele fiscale.
Guvernele europene susţin că legislaţiile fiscale existente au dat companiilor multinaţionale un spaţiu prea mare de manevră şi ar trebui modificate.
Marea Britanie şi Germania au cerut în această lună statelor din G20 să adopte noi reguli fiscale.
„Libertatea Internetului nu înseamnă libertate pentru orice. Regulile fiscale trebuie să se aplice şi acestei industrii”, a arătat Najat Vallaud-Belkacem, purtător de cuvânt al guvernului francez.
În Marea Britanie, parlamentarii au acuzat în această lună Google, Amazonb şi Starbucks că se folosesc de metode complicate de contabilitate pentru a reduce taxele plătite.
Google, Apple, Amazon şi Facebook plătesc împreună taxe mai mici decât cele 500-600 de milioane de euro pe care le-ar datora în Franţa, a spus Benoit Tabaka, fost secretar-general al Consiliului Digital al Franţei. El a arătat în ianuarie că cele patru companii plătesc în Franţa, cumulat, circa 4 milioane de euro sub formă de impozite pe profit, în urma unor venituri online de 2,2-2,5 miliarde de euro. Între timp, Tabaka a devenit director de strategie la Google în Paris.
Companiile nu au confirmat datele.
Google are 500 de angajaţi în Paris, dat sediul central european este în Irlanda, de unde vinde publicitate pe tot continentul, inclusiv în Franţa, unde sunt unele dintre cele mai ridicate niveluri ale impozitului pe profit şi TVA.
În Irlanda, impozitul pe profit este de 12,5%, mai puţin de jumătate faţă de 33,3% în Franţa.