Google, Facebook vor bloca automat videoclipurilor extremiste

Economica.net
26 06. 2016
0422_facebook_google_logo_390x220_24248900

YouTube şi Facebook se află printre platformele de internet care implementează în prezent sisteme de blocare sau eliminare rapidă a materialelor video care au legătură cu gruparea extremistă Statul Islamic sau cu alte grupări ori cu mesaje video extremiste.

Această măsură este un mare pas înainte pe care companiile din domeniul internetului care doresc cu nerăbdare să eradicheze propaganda violentă de pe site-urile lor de internet.

Tehnologia a fost iniţial dezvoltată pentru identificarea şi îndepărtarea conţinutului protejat de drepturile de autor de pe platformele video. Sistemul tehnologic dezvoltat caută acele ”hashes”, un tip de amprentă digitală unică pe care companiile de internet o alocă automat anumitor videoclipuri, permiţând astfel întreg conţinutului video care este similar amprentelor alocate să fie îndepărtate rapid. Un astfel de sistem va identifica încercările de repostare a conţinutului video care deja a fost identificat ca fiind inacceptabil, însă nu va putea bloca automat videoclipuri care nu au mai fost vizualizate anterior.

Companiile tehnologice nu vor confirma că folosesc această tehnologie şi nu vor explica cum va fi pusă aceasta în aplicare, însă numeroase persoane apropiate acestui proiect au declarat că videoclipurile postate pot fi verificate într-o bază de date a conţinutului video interzis pentru identificarea noilor mesaje postate care ar indica o decapitare sau o prelegere care incită la violenţă, conform agenţiei Reuters.

Cele două surse, citate de agenţia Reuters, nu au specificat cât de mult va conta în această tehnologie activitatea umană în revizualizarea mesajelor video care se potrivesc cu cele din baza de date sau care au un conţinut foarte apropiat de acelea. Folosirea acestei noi tehnologii va fi cel mai probabil perfecţionată de-a lungul timpului în timp ce companiile din domeniul internetului vor discuta această chestiune la nivel intern dar şi cu ceilalţi competitori din piaţă sau cu alte părţi terţe interesate.

La sfârşitul lunii aprilie, în acest an, pe fondul presiunii exercitate de preşedintele american Barack Obama şi de alţi lideri europeni îngrijoraţi de radicalizarea discursului online, mai multe companii din domeniul internetului, printre care YouTube, Twitter, Facebook şi CloudFare, au discutat pe marginea mai multor opţiuni de blocare a discursului extremist, inclusiv de creare a unui sistem de blocare a conţinutului video avansat de organizaţia nonguvernamentală Proiectul de Combatere a Extremismului.

”Este puţin diferit decât dreptul de proprietate intelectuală sau pornografia infantilă, unde lucrurile sunt foarte clar stabilite în afara legii”, a spus Seamus Hughes, director adjunct al programului dedicat extremismului de la Universitatea George Washington din SUA. ”Conţinutul extremist se află pe un spectru”, adaugă Hughes, ”iar companii diferite din domeniul internetului trasează linia de demarcaţie a extremismului în zone diferite”.

Companiile care deja folosesc această tehnologie nu discută public despre acest lucru, potrivit celor două surse apropiate proiectului, pentru că există o anumită temere că teroriştii ar putea învăţa cum să manipuleze sistemele lor sau că regimuri represive ar putea insista ca această tehnologie să fie folosită pentru a cenzura oponenţii regimului, conform Reuters.

Cele două surse apropiate proiectului au discutat cu agenţia Reuters despre această tehnologie după ce organizaţia nonguvernamentală Centrul pentru Combaterea Extremismului a făcut public săptămâna trecută proiectul său privind sistemul de blocare a conţinutului video extremist şi a cerut marilor companii din domeniul internetului să adopte acest sistem. Printre cei care au înfiinţat această organizaţie nonguvernamentală se află Frances Townsend, fost consilier pe securitate internă al preşedintelui George W. Bush, şi Mark Wallace, fost coordonator adjunct pentru campania electorală din 2004 a aceluiaşi lider american.

Potrivit Reuters, trei surse care au cunoştinţă de discuţiile care au avut loc la reuniunea din aprilie a companiilor de internet şi-au exprimat neîncrederea ca un grup din afara domeniului să stabilească modalitate în care se defineşte conţinutul inacceptabil.

O purtătoare de cuvânt de la Facebook a refuzat să ofere explicaţii punctuale pe această temă sau despre eforturile pe care cei de la Facebook le întreprind în această direcţie, însă a transmis într-un comunicat că Facebook analizează împreună cu alţii din industrie modalităţi prin care se poate acţiona în comun pentru îndepărtarea conţinutului care încalcă politicile sale privind combaterea terorismului. În această lună, potrivit unei surse citate de Reuters, cei de la Facebook au trimis un chestionar altor companii prin care solicitau puncte de vedere pe diferite opţiuni privind o colaborare la nivelul industriei internetului pe această chestiune. Contactaţi de Reuters, purtători de cuvânt ai Twitter şi ai unităţii Google a Alphabet, ce deţine YouTube, nu au dorit să comenteze pe marginea acestei chestiuni.