Google Glass, noul gadget al medicilor chirurgi

Ochelarii interactivi dezvoltaţi de gigantul american Google permit împărtăşirea unei operaţii în direct cu chirurgi din alte colţuri ale lumii, informează cotidianul francez Le Figaro.
Economica.net - joi, 20 feb. 2014, 10:32
Google Glass, noul gadget al medicilor chirurgi

În timp ce doctorul Philippe Collin, medic chirurg, fixează o proteză de umărul unui pacient, în blocul operator din Rennes, doctorul Goto, un confrate japonez din Nagoya, observă detaliile operaţiei şi pune întrebări în direct. Fluiditatea schimbului de informaţii este asigurată de ochelarii Google purtaţi de medicul francez, care îi permit în acelaşi timp să difuzeze în streaming ceea ce vede prin aceştia, să-şi audă interlocutorul şi să-i răspundă.

‘Suntem obişnuiţi să lucrăm cu acest tip de proteză de umăr, însă în Japonia ea este abia pe cale să fie autorizată’, explică Philippe Collin într-un material video filmat de Ouest-France. ‘Şeful de secţie din Nagoya, care îmi este prieten, m-a întrebat dacă poate să-mi observe acţiunile o ultimă dată înainte de a se lansa (în efectuarea acestui tip de operaţii). Ochelarii Google sunt ochii mei. Ei văd exact ceea ce văd şi eu’, subliniază medicul francez.

Acest produs revoluţionar al Google, prezentat pentru prima dată în septembrie şi a cărui comercializare este anunţată pentru anul în curs, îi seduce în special pe chirurgi, care văd în el numeroase avantaje pentru meseria lor. Posibilităţile inedite oferite de acest instrument ar urma să accelereze schimburile de cunoştinţe între specialişti din întreaga lume. Comanda vocală le permite să acţioneze funcţionalităţile fără a atinge nimic, respectând astfel imperativul aseptizării.

De asemenea, captatorii fixaţi la înălţimea ochilor le permit să filmeze o operaţie chirurgicală cât mai aproape de realitate, fără a fi jenaţi de mişcările unui cameraman şi prezentând exact zona pe care se intervine. Micul ecran semi-transparent situat în colţul superior din dreapta al monturii afişează date instantaneu, fără a fi necesară mişcarea capului pentru a privi spre un alt suport (iPad, calculator), oferind astfel medicului posibilitatea de a proceda rapid la căutări de informaţii în caz de necesitate.

Nu în ultimul rând, aceşti ochelari pot permite reglarea de litigii medico-legale, în cazul în care pacientul decedează.

În condiţiile în care ochelarii Google nu sunt comercializaţi încă, numai cele câteva experienţe în timpul cărora au fost utilizate modelele alocate de companie în vederea experimentării au scos deja pe profit capacităţile acestui nou instrument.

Pionierii din domeniu au fost lansaţi în iulie, iar după câteva zile chirurgul american Rafael Grossmann a retransmis imaginea unei sonde gastrice prin endoscopie pe site-ul Forbes.com, în timp ce confratele său spaniol Pedro Guillen a realizat o grefă de cartilagiu, urmărită pe internet de medici aflaţi în SUA, Australia şi Europa.

Pentru această retransmisie între Rennes şi Japonia, societatea Eliga a pus la punct sistemul logistic ‘Youslide’, care permite o interactivitate între auditorii unei conferinţe şi prezentator, precizează pe site-ul său centrul spitalicesc Saint-Gregoire unde activează doctorul Collin. Ochelarii au fost furnizaţi de AMA (Group Ubisoft), lider european în domeniul aplicaţiilor pentru mobil şi unic deţinător de Google Glasses în Bretania, subliniază site-ul.

Te-ar mai putea interesa și
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României. Iată calendarul evenimentelor
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României. Iată calendarul evenimentelor
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României, cel puțin pe termen scurt. Vom afla cine va fi prim ministru, dar și cine va conduce cele două camere ale Parlamentului, Senatul și......
Bolojan, ultima oră. Ce se întâmplă cu noul Guvern și cum arată lista de miniștri
Bolojan, ultima oră. Ce se întâmplă cu noul Guvern și cum arată lista de miniștri
Ilie Bolojan, președintele PNL, a ieșit cu declarații arătând că PNL va avea șase miniștrii. Iată care sunt. PSD ...
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ...
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...