Google marchează împlinirea a 66 de ani de la incidentul OZN de la Roswell

Motorul de căutare pe internet Google şi-a modificat, luni, logoul pentru a marca împlinirea a 66 de ani de la incidentul OZN de la Roswell, care ar fi fost locul prăbuşirii unei navete extraterestre reale.
Economica.net - lun, 08 iul. 2013, 05:44
Google marchează împlinirea a 66 de ani de la incidentul OZN de la Roswell

Noul logo al Google – reprezentat sub forma unui joc animat – este unul interactiv şi prezintă un extraterestru care aterizează pe Pământ într-un OZN. Extraterestrul poate fi direcţionat cu ajutorul cursorului prin ferma de la Roswell pentru a recupera părţile care îi compun OZN-ul. După ce recuperează elementele componente ale OZN-ului, extraterestrul părăseşte Pământul.

Pe 8 iulie 1947, Roswell Army Air Field, biroul de informații publice din Roswell, a emis un comunicat de presă în care a precizat că personalul din compania 509th Bomb Group a recuperat o farfurie zburătoare prăbușită în apropiere de o fermă din Roswell, ceea ce a mărit interesul presei pentru acest subiect.

În incidentul OZN de la Roswell se presupune că s-au recuperat resturi extraterestre, inclusiv cadavre extraterestre, de la un obiect neidentificat care s-a prăbușit în apropiere de Roswell, statul New Mexico, SUA. De la sfârșitul anilor 1970, incidentul a fost subiectul unor controverse intense și al unor teorii ale conspirației cu privire la natura reală a obiectului care s-a prăbușit, conform Wikipedia.

Armata americană a susţinut întotdeauna că în acest loc s-a prăbuşit un balon de cercetare top secret. Cu toate acestea, mulți susținători ai teoriei OZN-urilor spun că, de fapt, o navă extraterestră s-a prăbușit și câteva cadavre au fost recuperate și că apoi militarii au început o operațiune de mușamalizare. Incidentul s-a transformat într-un fenomen foarte cunoscut în cultura populară, ceea ce face ca numele Roswell să fie sinonim cu OZN-urile. Este, de altfel, pe primul loc într-un top al incidentelor cele mai mediatizate și controversate despre un presupus OZN.

În 2008, Edgar Mitchell, unul dintre reputaţii astronauţi care au luat parte la misiunea Apollo 14, a declarat într-un interviu pentru postul de radio american Kerrang! că extratereştrii au contactat Pământul de mai multe ori, dar că NASA a ascuns acest lucru timp de 60 de ani, după cum informa la momentul respectiv thisislondon.co.uk.

Edgar Mitchell a fost pilotul modulului lunar în cadrul misiunii Apollo 14, care a avut loc în 1971, şi, totodată, al şaselea om care a păşit pe Lună.

Acesta a spus că extratereştrii au contactat de mai multe ori Pământul în timpul carierei sale la Agenţia spaţială americană (NASA), însă acest lucru nu a fost făcut public.

Mitchell, în vârstă de 77 de ani la momentul respectiv, a declarat că surse din NASA care au avut contact cu extratereştrii i-au descris pe aceştia drept nişte fiinţe „de înălţime mică, ce păreau bizare oamenilor”.

El a spus că extratereştrii ar arăta aşa cum sunt cei descrişi în cultura populară, de înălţime mică, cu ochi şi cap mari.

Mitchell a explicat că tehnologia umană „nu este nici pe departe atât de sofisticată” ca a lor şi că, „dacă ar fi fost ostili”, oamenii „ar fi dispărut până acum”.

Mitchell, împreună cu comandantul misiunii Apollo 14, Alan Shepard, deţine recordul pentru cea mai lungă ieşire pe Lună – 9 ore şi 17 minute.

„Am fost destul de privilegiat încât să aflu că am fost vizitaţi şi că fenomenele OZN sunt reale”, a spus Mitchell. „Am făcut parte din cercurile militare şi ale serviciilor secrete, care ştiu că, dincolo de ceea ce se cunoaşte public, am fost vizitaţi. Citind ziarele recent, îmi dau seama că s-a întâmplat chiar de mai multe ori”, a adăugat acesta.

Mitchell, doctor în aeronautică şi astronautică, a mai spus, referitor la celebrul incident de la Roswell, în New Mexico, din 1947, că a fost locul prăbuşirii unei navete extraterestre reale şi că fenomene similare sunt în curs de investigare.

Armata americană a susţinut întotdeauna că în acest loc s-a prăbuşit un balon de cercetare top secret.

Oficialii NASA au reacţionat rapid în urma interviului lui Mitchell printr-un purtător de cuvânt: „NASA nu se ocupă cu depistarea OZN-urilor. NASA nu este implicată în acoperirea urmelor de viaţă extraterestră de pe această planetă sau din univers”. „Doctorul Mitchell este un mare american, dar nu îi împărtăşim opiniile despre acest subiect”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Google îşi modifică frecvent logoul pentru a marca evenimente importante ale istoriei universale sau pentru a celebra mari personalităţi.

Te-ar mai putea interesa și
La ce trebuie să fie atenți consumatorii când cumpără carne. Recomandări ANPC
La ce trebuie să fie atenți consumatorii când cumpără carne. Recomandări ANPC
Consumatorii trebuie să acorde o atenție sporită atunci când achiziționează produse din carne, atât pentru a se asigura de calitatea acestora, cât și pentru a preveni eventuale riscuri......
CNAB a finalizat lucrări de modernizare a infrastructurii aeroportuare pe aeroportul Henri Coandă în valoare de 56,6 milioane de lei
CNAB a finalizat lucrări de modernizare a infrastructurii aeroportuare pe aeroportul Henri Coandă în valoare de 56,6 milioane ...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunțat finalizarea și recepția lucrărilor de modernizare prevăzute ...
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S.N. Nuclearelectrica și consorțiul internațional Candu Energy Inc. o companie AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare, Canadian ...
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus miercuri dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual, la un interval cuprins ...