Google şi Facebook nu vor mai accepta angajaţi nevaccinaţi în sediile lor

29 07. 2021
google_logo_3b_100825787_large_67517000

Obligaţia va fi implementată de Google „în următoarele săptămâni” în Statele Unite, înainte de a fi extinsă la alte regiuni ale lumii „în următoarele luni”, a declarat directorul general Sundar Pichai într-un comunicat, precizând că măsura nu se aplică în ţările unde vaccinul nu este încă uşor accesibil.

Google va furniza în curând detalii cu privire la excepţiile de la această cerinţă „pentru persoanele ce nu pot fi vaccinate din motive medicale sau populaţii specifice”, a declarat compania.

„Vaccinarea este una dintre cele mai importante căi pentru noi şi comunităţile noastre locale de a rămâne sănătoşi”, a insistat Sundar Pichai.

La fel, responsabilii Facebook „vor cere ca oricine vizitează unul dintre campusurile noastre din Statele Unite să fie vaccinat”, a declarat vicepreşedintele Lori Goler într-un mesaj transmis AFP.

În iunie, reţeaua socială le-a spus angajaţilor că cei care doresc să continue telemunca cu normă întreagă ar putea solicita acest lucru, dacă funcţiile lor le permit.

Pentru ceilalţi, este prevăzută facilitarea telemuncii, dar este recomandabil să lucreze cel puţin jumătate din timp la sediul companiei. Facebook intenţionează să-şi redeschidă birourile la 50% din capacitate în septembrie şi să ajungă la capacitatea maximă în octombrie.

În ceea ce priveşte Google, compania a amânat miercuri data oficială de întoarcere în birourile sale la 18 octombrie, după ce a stabilit-o iniţial pentru 1 septembrie.

Începând cu această dată, aproximativ 80% dintre angajaţi vor trebui să lucreze fizic la sediul companiei cel puţin trei zile pe săptămână. Grupul prevede că aproximativ 20% dintre salariaţi vor rămâne în continuare acasă.

Potrivit Agenţiei federale a SUA pentru aplicarea legilor împotriva discriminării la locul de muncă (EEOC), angajatorii îşi pot obliga salariaţii să prezinte dovada vaccinării anti-COVID-19, cu excepţii din motive medicale sau obiecţii religioase.

Luna trecută, marea bancă americană Morgan Stanley şi administratorul de active BlackRock au indicat că doar angajaţii vaccinaţi vor avea acces în sediile lor.

Până în prezent, puţine grupuri mari au îndrăznit să stabilească o obligaţie, cu câteva săptămâni înainte de începerea anului şcolar în septembrie, ceea ce va marca revenirea la birou pentru mulţi angajaţi.

În schimb, tot mai multe comunităţi locale şi organizaţii culturale impun vaccinarea, iar mai multe media americane au indicat că preşedintele Joe Biden ar putea anunţa obligaţia angajaţilor federali de a fi vaccinaţi sau de a se supune unui protocol strict de teste, aminteşte AFP.