Google sprijină accesul la internet în Indonezia printr-un proiect cu baloane cu heliu

Economica.net
30 10. 2015
931760878_projectloon_6_69782100

Google va colabora alături de Telkomsel, Axiata şi Inmost la Proiectul Loon pentru a oferi conexiuni LTE în zone unde reţeaua fixă de telefonie nu este disponibilă.

Chiar dacă uneori este sănătos pentru noi să ne aflăm în afara infrastructurii de comunicaţii, să nu poţi comunica cu alţii din cauza lipsei conexiunii la internet este un real dezavantaj, a declarat miercuri la sediul Google din California, cofondatorul companiei, Sergey Brin.

Potrivit eMarketer, 29% dintre indonezieni au acces la internet. Gradul de conectivitate este afectat şi de dispersia unei populaţii reduse pe mii de insule, ceea ce complică amenajarea cablurilor subacvatice şi obligă autorităţile locale să se bazeze pe serviciile de internet furnizate prin satelit. Instalaţiile satelitare sunt mult prea scumpe pentru anumite comunităţi.

Google şi partenerii săi de proiect vor lucra 12 luni la testarea baloanelor cu heliu înainte de livrarea acestora. După punerea acestora în funcţiune utilizatorii dispozitivelor mobile se vor putea conecta la internet cu o viteză de până la 10 megabiţi pe secundă.

Chiar şi aşa, numai 23% din populaţie Indoneziei deţine dispozitive inteligente de tip smartphone.

Coordonatorul de proiect, Mike Cassidy, a precizat că va fi nevoie de sute astfel de baloane care vor pluti la o distanţă de aproximativ 19 km faţă de sol pe întreg cuprinsul Indoneziei. Fiecare balon va acoperi o zonă cu o rază de aproximativ 38 de km faţă de poziţia în care se află.

‘Project Loon’ a fost testat iniţial în Noua Zeelandă, în iunie 2013, de divizia de inovare Google X a companiei americane. Sri Lanka şi Australia au investit de asemenea în această tehnologie.