Google va plăti în Italia 306 milioane de euro pentru închiderea unei investigaţii fiscale
Google este criticat în mai multe state europene pentru că utilizează ‘tehnici agresive de optimizare fiscală’ pentru a reduce impozitele plătite. Anul trecut, autorităţile fiscale italiene au acuzat Google de neplata unor taxe în valoare de 227 milioane de euro în perioada 2009 – 2013.
Un purtător de cuvânt al Google a confirmat acordul, care acoperă perioada 2002 – 2015.
‘Pe lângă taxele plătite deja în Italia pentru acea perioadă, Google va plăti încă 306 milioane de euro’, se arată în comunicatul companiei americane.
La începutul anului trecut, Google a acceptat să plătească Guvernului britanic 130 de milioane de lire sterline reprezentând arierate fiscale pentru perioada cuprinsă între luna ianuarie 2005 şi luna iunie 2015, însă suma a fost amplu criticată ca fiind una derizorie.
Franţa, Marea Britanie şi alte state se plâng de mult timp de modul în care Google, Yahoo! şi alte mari companii din industria IT generează profituri mari în ţările lor, dar au domiciliul fiscal în ţări precum Irlanda, unde impozitele pe companii sunt mult mai mici.