Google – Zeitgeist: Românii sunt interesaţi de cure de slăbire, meditaţie şi sudură

Economica.net
17 12. 2013
online_72291600_08675600

Google a făcut public, marţi, tradiţionalul Zeitgeist („spiritul vremurilor”), care arată tendinţe bazate pe căutări efectuate în România în anul 2013. Clasamentul Zeitgeist 2013 oferă o perspectivă asupra evenimentelor majore ale anului şi a noilor trenduri despre care românii au căutat informaţii.

Astfel, topul 10 al celor mai populare căutări „Cum se…” pe motorul de căutare Google în 2013 este condus de întrebarea „Cum să slăbesc?”. Topul este continuat de: „Cum să pozezi”, „Cum să coşi”, „Cum să meditezi”, „Cum se zugrăveşte”, „Cum să construieşti”, „Cum să economiseşti”, „Cum să pictezi”, „Cum să tunzi” şi „Cum se sudează”.

Pe de altă parte, clasamentul celor mai populare căutări de tipul „Ce este…” pe Google în acest an este condus de „ce este fainoşag”. Acest top este continuat de: „ce este aflatoxina”, „ce este hemofilia”, „ce este quinoa”, „ce este mcv”, „ce este schengen”, „ce este halloween”, „ce este gazpacho”, „ce este ramadanul” şi „ce este nfc”.

Fondată în 1998, de Larry Page şi Sergey Brin, Google este astăzi o companie prezentă pe toate marile pieţe globale. Google are sediul central în Silicon Valley şi birouri în America de Nord şi de Sud, Europa şi Asia.

Google, proprietarul celui mai popular motor de căutare pe internet, a deschis, pe 1 noiembrie 2010, un birou în Bucureşti, echipa din România fiind coordonată de Dan Bulucea.